Transmiterea informației, în cel mai scurt timp și cu cele mai mici costuri, a reprezentat un interes constant și o importantă abilitate care a jucat un rol esențial în dezvoltarea civilizațiilor antice, cum ar fi Grecia și Roma Antică sau China. În cazul imperiilor antice, având în vedere teritoriul imens care trebuia să fie guvernat în mod centralizat, această abilitate a sistemului administrativ, a stat la baza menținerii controlului și funcționării sistemului centralizat de conducere.

Spre exemplu, poșta persană se baza pe un grup de călăreți, care călătoreau rapid spre anumite puncte pentru a transmite informația mai departe altor călăreți, asigurând astfel o viteză înaltă de expediere a scrisorilor oficiale și a altor obiecte, într-un timp destul de scurt.

O altă modalitate de transmitere a informației a fost legată de semnalele optice. Spre exemplu, în cazul regiunilor de frontieră ale Imperiului Roman, zona fortificată, cunoscută sub numele de „limes”, era formată și din mai multe turnuri, care în cazul unei amenințări transmiteau anumite semnale luminoase sau de fum.

Cu toate acestea, asemenea mijloace de transmitere a informației aveau un mare dezavantaj. În cazul vremii rele, nu funcționau prea bine sau chiar deloc. Astfel, începând cu perioada Revoluției Industriale, omenirea s-a văzut nevoită să găsească o cale de transmitere a informațiilor mai bună și imună la astfel de evenimente ale naturii.

Perioada sec. XVII - XIX e cunoscută și ca Revoluția Industrială, care a adus o serie de inovații fără precedent în diverse domenii, printre care și cel al fizicii. Aici menționăm inventarea bateriei pentru stocarea energiei electrice, de către fizicianul italian, Alessandro Volta. Ulterior, în 1820, fizicianul danez Hans Christian Oersted a demonstrat că există o legătură între electricitate și câmpul magnetic al pământului.

Așadar, totul s-a bazat pe invenții care apăruseră cu câțiva ani mai înainte. Totuși, o dezvoltare a avut loc și în Marea Britanie, grație cercetătorilor William Cooke și Charles Wheatstone. De altfel, telegraful electric fusese deja descoperit în 1753, dar transmitea mesaje pe distanțe scurte, având numeroase dezavantaje, notează istoricul Lewis Coe în lucrarea sa „The Telegraph. A History of Morse's Invention and Its Predecessors in the United States”.

Cei doi au dezvoltat în 1830, un sistem telegrafic care cu cinci ace magnetice care puteau fi îndreptate în jurul unui panou de litere și numere cu ajutorul unui curent electric. Sistemul lor a fost utilizat în curând pentru semnalizarea căilor ferate din Marea Britanie.

Peste ocean, un tânăr absolvent al unui colegui de arte, pe nume Samuel Finley Breese Morse, a lucrat la propriul sistem de telegraf. Născut în 1791, la Charlestown, Morse a studiat la Philips Academy din Andover iar mai apoi la Yale College din New Haven. Ca pictor, cele mai frumoase lucrări ale sale sunt considerate cele de după 1825, când s-a stabilit la New York.

Se pare că a devenit intrigat de această idee, după ce a auzit o conversație despre electromagnetism în timp ce naviga din Europa în America la începutul anilor 1830, iar mai târziu a aflat mai multe despre acest subiect de la fizicianul american Joseph Henry. 

Între anii 1830 și 1840, Samuel Morse și asociații săi au inventat telegraful, care a revoluționat modul de comunicare și transmitere a informațiilor pe distanțe lungi.

În colaborare cu Gale și Vail, Morse a produs în cele din urmă un telegraf cu un singur circuit care funcționa prin apăsarea tastei operatorului pentru a completa circuitul electric al bateriei. Această acțiune trimitea semnalul electric pe un fir către un receptor aflat la celălalt capăt. Tot ce era necesar pentru acest sistem era o cheie, o baterie, un fir și un receptor. 

Noul aparat funcționa după un principiu simplu: semnalele electrice erau transmise prin intermediul unei linii de sârmă între diferite stații. Cu ajutorul și finanțarea Congresului Statelor Unite, a fost construită linia de telegraf Washington DC - Baltimore, iar în anul 1844 a fost trimis primul mesaj prin intermediul acesteia, care a fost… un citat biblic „What hath God wrought!” (Ce a făcut Dumnezeu!).

Dar transmiterea mesajelor în forma clasică prin intermediul telegrafului a rămas o problemă. Astfel, în anii 1830, Morse a găsit o soluție prin care a asemănat fiecărei litere din alfabetul englez și fiecărei cifre un set de puncte (semne scurte) și liniuțe (semne lungi) în funcție de frecvența de utilizare; literele folosite des (cum ar fi „E”) au primit un cod simplu, în timp ce cele folosite rar (cum ar fi „Q”) au primit un cod mai lung și mai complex.

Inițial, codul, atunci când era transmis prin sistemul telegrafic, era redat sub forma unor semne pe o bucată de hârtie pe care operatorul telegrafului le traducea apoi în engleză. Destul de repede, însă, a devenit evident că operatorii puteau auzi și înțelege codul doar ascultând clicurile receptorului, astfel că hârtia a fost înlocuită cu un receptor care producea sunete mai pronunțate.

Apariția telegrafului a dat un imbold de speranță, în special marinarilor, din moment ce vasele care ieșeau în larg și dispăreau din raza vizuală a portului, aveau mari riscuri în a naufragia, fără ca nimeni să mai afle ceva vreodată.

Cum alternativa de a utiliza telegraful cu fir ieșea din discuție, din motive logistice evidente, s-a recurs la utilizarea telegrafului fără fir, dezvoltat de italianul Guglielmo Marconi. Născut la Bologna în 1874, Marconi a avut o pasiune aparte pentru electronică.

Acesta este deseori creditat și cu inventarea aparatului radio, fiind considerat ca fiind cel care a realizat în 1895, în localitatea Sasso din Italia, prima legătură radio, alături de fratele său, la o distanță de cca. Doi kilometri. Șase ani mai târziu, cu sprijinul Poștei Regale Britanice, Marconi a reușit să transmită primele semnale radio peste Oceanul Atlantic, iar în 1902 a creat detectorul magnetic, care a stat la baza mai multor ambarcațiuni dotate cu cabină radio. În anul 1906, la un al doilea Congres internațional al telegrafiei de la Berlin, s-a adoptat semnalul „SOS”, care se presupune că ar veni de la „Save Our Souls”, fiind ușor de pronunțat și transmis prin intermediul alfabetului Morse.

Ulterior, a primit premiul Nobel pentru Fizică în 1909, în special pentru inventarea telegrafului fără fir. Tot în același an a fost utilizat și pentru prima dată semnalul SOS, de către echipajul navei Slavonia, care aparținea companiei englezești Cunard și naufragiase în apropiere de Insulele Azore.

Trei ani mai târziu, semnalul SOS a fost transmis și de pe legendarul vas Titanic, pentru a semnala scufundarea navei în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912.

În spațiul dintre Prut și Nistru, telegraful a apărut în perioada Basarabiei anexate la Imperiul Rus, la mijlocul sec. XIX. În 1853, țarul Rusiei a aprobat semnarea unui contract cu compania germană Siemens, ce a instalat un sistem telegrafic în întreg Imperiul.

În aceeași perioadă, telegraful a apărut și în Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, prima linie telegrafică interurbană apărând în Muntenia, în anii 1854 - 1855, între București - Giurgiu - Rusciuc, notează Agepres.

Cu începere de la 10 mai 1918, legea de organizare poştală din România prin decret regal a fost extinsă și în Basarabia. În conformitate cu ”Legea privind organizarea administrației și personalului poştelor, telegrafelor și telefoanelor” din 20 aprilie 1927, teritoriul României a fost divizat în 10 Direcţii regionale, una dintre care își avea reședinţa la Chişinău.

Sistemul telegrafiei fără fir a fost folosit multe decenii la rând de marile companii, printre care și Western Union, care l-a utilizat oficial până în 2006, când a anunțat oficial retragerea acestuia din uz.