Am venit la Chișinău cu sentimente amestecate. Simt mândrie pentru ceea ce văd astăzi în piață, dar simt și furie. S-ar părea că, după 24 februarie, când Ucraina a fost înecată în sânge, când rudele, prietenii, vecinii noștri ucraineni au umplut orașele Europei în calitate de refugiați de război, alegerea moldovenilor ar trebui să fie una simplă și firească. Totuși, Moldova încă ezită, încă punem pe același cântar manipularea și dezinformarea cu șansa unui început curat și demn, alături de state puternice, alături de România, încă un vis pe care o generație întreagă s-a stins fără să-l vadă împlinit. 

Mă doare cuvântul diasporă și trebuia să spun asta undeva. Mă doare pentru că împarte țara în cei plecați și cei rămași. Moldovenii care au plecat nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât moldovenii care au rămas. Motivele lor sunt la fel de valabile ca motivele celor care au ales să rămână. Pentru că sunt mai multe feluri în care poți să-ți iubești patria, poți să trăiești în ea, dar poți să o porți peste tot cu tine, prin lume. Atunci când vom înțelege asta, Moldova va deveni puternică. Va fi tot mică, tot la răscruce, dar va fi puternică pentru că va fi unită și acasă, și în afară.  Europa nu este o graniță, Europa este un mod de viață care se învață. Europa este felul în care o țară alege să-și educe copiii, să aibă grijă de bătrâni, felul în care o țară respectă legea și-i pedepsește pe criminali. Drepturi și șanse egale, nu ajutoare și împrumuturi, asta-mi doresc și doresc Moldovei. Întrebarea nu ar mai trebui să fie „dacă”, ci „când” vom deveni europeni, iar răspunsul meu este „astăzi”. 

Nu vreau să trăim cu ziua de astăzi, vreau să construim pentru copiii noștri un viitor mai bun. Îmi doresc să avem o viață mai bune, la standarde europene, cum este în comunitatea europeană. Chiar dacă într-adevăr e un aparat mare, complex, birocratic, cu multe neajunsuri, consider că sunt o mie și unul mai multe avantaje să fii în comunitatea europeană. Un parcurs european nu ne va aduce numai investiții în drumuri, în afaceri, salarii mai mari și o comunitate fără frontiere, dar și România mai aproape, fără vame peste Prut. O mare parte din noi deja avem pașapoarte europene, românești, iar dacă poporul va decide ulterior, va fi mult mai ușoară reîntregirea neamului. Dar, deocamdată, putem face acest pas spre Uniunea Europeană, pe care ni-l putem asuma, pentru că ni se întinde mâna, oameni buni. 

Ea este aici, la noi, acasă, chiar sub picioarele noastre, în conștiința noastră, în simțirile și firea noastră, în noi înșine. Și ca să o vedem mai bine pe bătrâna și veșnic tânara Europa, să o cunoaștem mai deaproape, să ne vedem în ea europeni, în deplinul sens al acestui cuvânt, trebuie să scoatem ochelarii cu sticle afumate, să scoatem dopurile din urechi și să mergem după traseul soarelui. Acest traseu nu minte.