Fostul redactor-șef al Nexta, Roman Protasevici, a fost grațiat în Belarus

Fostul redactor-șef al Nexta, Roman Protasevici, a fost grațiat în Belarus

Fostul redactor-șef al publicației Nexta, Raman Protasevici, a fost grațiat în Belarus. Protasevici însuși a anunțat jurnaliștii despre acest lucru, potrivit agenției de știri de stat belaruse Belta, transmite BBC.


Baciu Ana

„Tocmai am semnat toate documentele necesare, potrivit cărora că am fost grațiat. Bineînțeles, este o veste minunată”, a declarat Protasevici.

La începutul lunii mai, un tribunal din Minsk l-a condamnat pe Protasevici la opt ani de închisoare. Jurnaliștii au observat atunci că Protasevici, care a cooperat cu autoritățile belaruse, nu a fost luat în custodie în sala de judecată.

Fosta sa iubită, Sofia Sapega, ispășește o pedeapsă de șase ani în colonie.

Cazul lui Protasevici a început cu un scandal de mare amploare, după ce un avion al companiei aeriene Ryanair, care zbura de la Atena la Vilnius, a fost forțat să aterizeze la Minsk pe 23 mai 2021. Printre pasagerii săi se aflau Roman Protasevici și iubita sa de atunci, Sofia Sapega. Ambii au fost reținuți și arestați în scurt timp.

Ca răspuns, Marea Britanie și Uniunea Europeană au interzis avioanelor belaruse să survoleze teritoriul lor, iar avioanele companiilor europene au început să evite zona deasupra Belarusului.

De atunci s-au știut foarte puține lucruri despre viețile lui Protasevici și Sapega, ambii aflându-se sub controlul deplin al serviciilor de securitate.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal