Anunțul vine la aproape trei săptămâni de când presupusa dispariție a fost observată și de când au loc acuzații între diferite instituții de profil.
„În rezultatul efectuării unor verificări în cadrul instituţiei judecătoreşti, s-a stabilit că toate mijloacele materiale de probă care au fost remise împreună cu dosarele penale în instanţă în dosarul de învinuire a lui Veaceslav Platon, se află în Camera de păstrare a corpurilor delicte din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, mijloacele materiale de probă fiind luate la evidenţă de o persoană responsabilă şi cu menţiunile necesare în Registrul pentru evidenţa corpurilor delicte, iar în acest context, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, infirmă lipsa vreunei probe din această cauză penală”, se arată într-un comunicat emis de instituție.
Precizăm că, un CD cu înregistrări video şi audio, care-l incriminează pe Veaceslav Platon de corupere a mascaţilor din batalionul „Pantera” ar fi dispărut din dosar. Dispariţia probei a fost depistată la şedinţa din 2 mai, când urma să fie vizionat CD-ul.
Ulterior, Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție în care a respins orice acuzație privind implicarea în dispariția CD-urilor cu înregistrări video și audio.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.