De-a lungul istoriei, familia a existat în diverse forme. Familia nucleară, formată dintr-un cuplu de adulți și copiii lor, biologici sau adoptați, chiar dacă pare să fie o formă de organizare universală a legăturilor de rudenie, este tot atât de diversă pe cât de diversă este civilizația umană.

Singura constantă caracteristică familiei este dispoziția ei spre schimbare. Familia e un organism viu, flexibil, plastic, versatil, supus transformărilor. Familie tradițională nu există. Ce e tradițional într-o comunitate, e străin în alta. Ce reprezintă o valoare într-o familie, nu are niciun sens în alta. Când cineva ne povestește despre valoarea familiei tradiționale, desenând-o în culori pastel, ca din revistele „Turnul de Veghe”, avem toată libertatea să-i râdem în față. Acest gest va fi, cel puțin, autentic, în comparație cu mitul familiei tradiționale.

Încă din perioada înfloririi expansionismului colonial vestic, s-a descoperit că diversitatea formelor pe care o poate lua o familie este dincolo de tot ce și-au putut imagina vreodată oamenii, nefiind expuși la alte culturi. Dar timpurile sunt altele și ignoranța devine tot mai greu scuzabilă. Globalizarea, viteza, tehnologiile, viața în format virtual - nimic nu ne mai stă în calea cunoașterii și auto-actualizării continue.

E curios cum alegem să uităm sau nici să măcar să ne interesăm ce a presupus o familie tradițională în cultura noastră. Trăim liber, în confort, nu mai murim în urma unei infecții banale, nu mai naștem câte un copil în fiecare an de până la menopauză, ca să rămânem doar cu trei, avem privilegiul intimității, în comparație cu soții din secolele trecute, pentru care sexul fără martori era ceva mai degrabă ieșit din comun, decât o normă, cu toate acestea, în continuare ne lăsăm momiți de mitul familiei tradiționale ca ceva ce ne-ar da sens vieții și ne-ar face oameni de valoare.

Paradoxal este și faptul că la noi, de la independență încoace, familia tradițională, în accepțiunea celor care o promovează intens (inclusiv în scopuri de propagandă), n-a existat. Generații de copii au fost crescuți de rude de diverse grade și vecini, în timp ce alții au fost lăsați sub supravegherea mahalei sau profesorilor, în timp ce ambii părinți erau plecați. Unul - în Italia, altul - în Rusia. 

Ne adaptăm. Asta am făcut de-a lungul timpurilor. Asta facem și acum. Familia se adaptează odată cu noi și nevoilor noastre. Ea nu rămâne o icoană bătută în cuie pe zidul cetății. Familia este ceea ce alegem să ne fie familie și să numim familie. 

Istoric, fericirea și împlinirea niciodată n-au făcut parte din ecuația familiei. Aceste cerințe sunt tot atât de recente, pe cât este de recent dreptul la vot al femeilor în Elveția. Iată încă o dovadă că nu există nicio familie tradițională. 

Copiii au nevoie de adulți iubitori și de un mediu sigur, indiferent de forma lui de organizare. Noi avem un mare privilegiu, cel al libertății, ceea ce presupune că ne putem crește copiii în interiorul oricărui tip de relații interumane, pe care avem dreptul să le numim familie. Ar fi minunat ca discursul public să se adapteze la aceste realități.

Dezghiocăm evenimente și fenomene, punem întrebări, unele incomode, altele dureroase, chestionăm tradițiile și nu credem pe cuvânt. Gândirea critică este pâinea noastră. Ajută-ne să o aducem pe mesele cât mai multor oameni, investește în AGORA ca să avem combustibil pentru cuptorul ideilor care să schimbe țara în care trăim. Devino membru https://agora.md/membership