Eugenia Guțul, în Israel. Ilan Șor: „Am fost informat despre situația social-economică gravă din UTA Găgăuzia”. Iată ce promite

Eugenia Guțul, în Israel. Ilan Șor: „Am fost informat despre situația social-economică gravă din UTA Găgăuzia”. Iată ce promite

Proaspăt aleasă în funcția de bașcan al UTA Găgăuzia, Eugenia Guțul a mers în vizită la liderul partidului Șor în Israel. Într-o întâlnire cu Ilan Șor cei doi au pus la punct planul de acțiuni în autonomie. Cel puțin aceasta comunică Șor.

Irina Soltan

„Am fost informat despre situația social-economică gravă din UTA Găgăuzia și speranțele mari ale cetățenilor pe care și le-au pus în echipa Partidului Șor. 

Evghenia Guțul ne-a rugat să identificăm soluții cât mai rapide, pentru a realiza promisiunile electorale privind majorarea salariilor angajaților în sfera bugetară, dar și a pensiilor. Chiar dacă în programul electoral al Evgheniei Guțul se menționa despre realizarea acestei promisiuni în primii doi ani de mandat, promit să găsim soluții astfel încât, din 1 septembrie, să majorăm salariile bugetarilor și pensiile din Găgăuzia”, promite Șor.

Amintim că recent, Comisia Electorală Centrală a inițiat opt procese contravenționale care vizează finanțarea ilegală a concurenților electorali, care au primit donații de la persoane fizice cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege pentru donațiile în numerar, în cadrul alegerilor desfășurate în Găgăuzia.

La fel, precizăm că oamenii legii au descins la 16 mai la CEC din Găgăguzia. În cadrul măsurilor speciale de investigații, s-a conturat bănuiala rezonabilă că în listele electorale ar fi persoane care, la momentul scrutinului, s-ar fi aflat în afara țării noastre, deci nu puteau să participe fizic la alegeri, dar și persoane decedate. Pentru a verifica această informație, a fost necesară ridicarea listelor electorale care în prezent sunt examinate.

Precizăm că, potrivit datelor anunțate de Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia, Evghenia Guțul a acumulat 27.376 de voturi, iar contracandidatul ei, Grigori Uzun, candidatul independent susținut de Partidului Socialiștilor - 24.913 voturi. Rata de participare la turul doi al scrutinului a fost de 54,46%. Au votat circa 47,9 mii de alegători pe listele de bază și 5.477 de alegători, pe listele suplimentare. Rezultatele scrutinului au fost validate de Curtea de Apel Comrat.


Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal