La aceeași ședință a fost ales noul președinte al formațiunii- Alexandru Cimbriciuc. Acesta urmează să aplice în practică decizia de fuzionare aprobată de PUN.
„Hotărârea de fuzionare a PUN cu PLDM s-a făcut ca urmare a necesității de întărire a polului românesc și european din Republica Moldova”, notează într-un comunicat PUN.
De cealaltă parte, se partidul informează că PLDM „apreciază și salută decizia matură politic a PUN de unificarea în vederea consolidării și dezvoltării vectorului românesc și de integrare europeană”. Mai mult, PLDM îndeamnă și alte partide „ce înțeleg necesitate construirii unei formațiuni capabile să ducă la realizarea reunificării cu România și integrarea euro-atlantică a R. Moldova” să urmeze exemplul PUN.
În continuare, cele două partide au demarat discuțiile pentru realizarea congresului de fuzionare si pregătirea programului politic.
„Luând în calcul identitatea națională, cultura și istoria comună PLDM va așeza ca principală prioritate reunificare celor două state românești și integrarea europeană ca etapă intermediară spre realizarea dezideratului național”, punctează PUN.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.