„Aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe din punct de vedere administrativ. Câteodată ai impresia că nu se mai termină, dar sunt foarte necesare. Îmi doresc foarte mult ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an. Eu sunt optimist, când se termină procesul de aderare este foarte greu de evaluat, dar știm din experiența noastră că durează ani de zile. Dacă toată lumea se străduiește, atunci se poate realiza timp de câțiva ani”, a spus Klaus Iohannis.
Totodată, Klaus Iohannis a declarat că Summitul a fost un succes și a mulțumit Moldovei pentru organizarea acestuia.
„Mulțumesc gazdelor pentru ospitalitate și organizarea ireproșabilă a reuniunii. (...) Un obiectiv principal al reuniunii a fost lansarea mai multor semnale politice clare. Acest obiectiv a fost atins de o manieră categorică. Un prim semnal a fost cel privind importanța R. Moldova pentru întregul continent european. (...) Republica Moldova nu este singură în fața provocărilor pe care trebuie să le facă față, România este alături, așa cum am arătat prin fapte concrete. Sunt convins că sprijinul statelor democratice va continua pentru Republica Moldova, pentru Ucraina și pentru regiune”, a declarat președintele României.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.