LIVE TEXT. Summitul Comunității Politice Europene în R. Moldova. Noutăți la minut (FOTO/VIDEO)
R. Moldova găzduiește astăzi, 1 iunie, Summitul Comunității Politice Europene (CPE), o inițiativă politică a președintelui francez, Emanuel Macron. La evenimentul de la Castelul Mimi se adună peste 45 de lideri europeni și sute de jurnaliști locali și internaționali. AGORA va reflecta mai jos evenimentul cu noutăți la minut.
・ Irina Soltan
Live Text
A doua ediție a Summitului EPC 2023 s-a încheiat
Summitul Comunității Politice Europene care s-a desfășurat astăzi la Bulboaca a luat în mod oficial sfârșit, anunță autoritățile. În contextul în care tot mai multe delegații părăsesc locația, autoritățile au enunțat mai multe recomandări pentru cetățeni, având în vedere existența mai multor restricții. Mai multe detalii aflați aici.
Olaf Scholz face declarații pentru presă
Principalele declarații ale Cancelarului Germaniei:
„Pe lângă Ucraina, Republica Moldova este o a doua țară europeană care a fost supusă încercărilor continue ale Moscovei de a o destabiliza. Și de aceea, marea solidaritate a Republicii Moldova cu Ucraina este ceva remarcabil și vreau să mulțumesc în mod special președintelui Maria Sandu și cetățenilor pentru sprijinul lor. Summitul de astăzi este legat și de angajamentul UE față de Republica Moldova și față de Ucraina de a le ajuta pe calea integrării europene și desigur, față de perspectiva de a putea deveni, alături de Georgia membri a Uniunii Europene. Acest lucru este valabil și pentru celelalte 6 țări din Balcani care doresc să devină membre ale Uniunii Europene”.
„Am făcut progrese mari aici, pe care am încercat să le realizăm și aici. Știți că am avut, de asemenea, discuții foarte directe cu colegul meu francez Emmanuel Macron în jurul nostru. care există între țările individuale pot ajuta. Am discutat intens cu Armenia și cu Azerbaidjanul. Am discutat intens cu Kosovo și Serbia. Și suntem în orice caz în procesul de a împinge înainte cu promisiunea pe care am făcut-o Macedoniei de Nord în ceea ce privește procesul de aderare europeană la Uniunea Europeană”.
„Deci, o sarcină importantă pe care mi-o dedic, împreună cu omologul meu francez, președintele Emmanuel Macron nu numai astăzi, ci cu ocazia acestei reuniuni într-un mod cu totul special. Este, de asemenea, unul dintre marile avantaje ale acestei reuniuni faptul că avem acum posibilitatea de a organiza și de a întâlni astfel de discuții în mod informal aici și, de asemenea, multe dintre ele. În rest, au fost multe alte subiecte pe care dorim să le negociem unii cu alții
Volodimir Zelenski, în declarații
La finalul Summitului CPE, președintele Ucrainei a făcut declarații de presă: „Avem nevoie de avioane pentru a apăra spațiul aerian al Ucrainei. Nu avem astăzi avioane militare avansate, de aceea avem nevoie de ele. Cred că partenerii ne-au auzit. Cu unii am vorbit, pe alții i-am presat să ne ajute.
E important și avem nevoie de PATRIOT. Ele au demonstrat lumii cum operează și doboară orice tip de rachete ale Rusiei. Astăzi vorbim despre construirea unui Sky Shield, un scut de defensivă aeriană pentru întreg continentul european.
Află mai multe: Cele mai importante declarații ale președintelui Zelenski, din conferința de la Bulboaca. Facem sinteza
E important să construim acest scut aerian pentru întregul continent, dar vom începe cu țara noastră, pentru că avem război. De aceea avem nevoie de mai multe sisteme PATRIOT și de o coaliție care pot livra echipamente similare. Trebuie să facem tot posibilul ca Ucraina să se apropie cu măcar un pas spre alianță.
Cred că atunci când vorbim despre stabilirea unor coaliții, e vorba de securitate și pentru țările vecine, cele care împărtășesc același viitor în UE. Ucraina va face tot posibilul să susțină Moldova. Au fost mai mulți pași pe care i-am făcut spre UE și ele sunt împărțite și cu oamenii Moldovei. Sunt țări diferite țări, dar sunt sigur că Maia Sandu a ales pașii potriviți.
Atunci când vorbim de coaliții de securitate de tipul patriot, trebuie să înțelegem că orice rachete lansate spre noi pot ateriza în țările vecine, precum Moldova, Belarus, Polonia. Noi înțelegem că toți trebuie să fie interesați de securitatea ucraineană, pentru că de ea depinde securitatea tuturor.
Toții avem nevoie de o societate moldovenească unită, o țară unită. Vă urăm toată pacea din lume. Fără bombe, fără rachete, fără arme, fără moarte pe teritoriul vostru. O să facem tot posibilul ca să vă protejăm și o să vă oferim tot suportul necesar. Nu ține de fantezie, vă dau un exemplu. „Partenerii niciodată nu se vor uni“, „niciodată nu vom primi ajutor cu artilerie“ dar am făcut-o. Avem o Europă unită. De aceea nu doar sper, dar sunt sigur că după ce vom câștiga, și sunt sigur că vom câștiga, voi veți avea o țară unită, fără rachete și fără Rusia”, a spus Zelenski.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
AGORA
Conferința de presă generală la Summitul CPE
Totalurile Summitului CPE sunt anunțate într-o conferință generală în care vorbește președinta Maia Sandu. La fel, luări de cuvânt au premierii Spaniei - Pedro Sánchez și al Cehiei - Petr Fiala. Ce au spus oficialii urmăriți prin click aici.
Maia Sandu și premierii Spaniei - Pedro Sánchez și al Cehiei - Petr Fiala, în declarații.
AGORA
Iohannis: Îmi doresc ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an
Președintele român, Klaus Iohannis, se declară optimist în ceea ce privește aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Într-o conferință de presă susținută în cadrul Summitului EPC, acesta a spus că și-ar dori ca negocierile să înceapă peste un an.
Canada aplică sancțiuni
Canada se alătură țărilor care impun sancțiuni pentru oligarhii ruși care vor încerca să destabilizeze Republica Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de șefa diplomației canadiene, Melanie Joly. Detalii - click aici.
Iohannis, după întrunire: Dacă noi europenii nu ajutăm Ucraina și Moldova, atunci am pierdut
Klaus Iohannis spune că Summitul a fost un succes: „Mulțumesc gazdelor pentru ospitalitate și organizarea ireproșabilă a reuniunii. (...) Un obiectiv principal al reuniunii a fost lansarea mai multor semnale politice clare. Un prim semnal a fost cel privind importanța R. Moldova pentru înregul continent european. (...) Sunt convins că sprijinul statelor democratice va continua pentru Republica Moldova, pentru Ucraina și pentru regiune”, a declarat președintele României.
„Aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe din punct de vedere administrativ. Câteodată ai impresia că nu se mai termină, dar sunt foarte necesare. Îmi doresc foarte mult ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an. Eu sunt optimist, când se termină procesul de aderare este foarte greu de evaluat, dar știm din experiența noastră că durează ani de zile. Dacă toată lumea se străduiește, atunci se poate realiza timp de câțiva ani”, a spus Klaus Iohannis. Detalii - aici.
Președintele României, Klaus Iohannis
AGORA
Discursul președintelui României, Klaus Iohannis
„Este o mare plăcere să iau parte la acest Summit, mai ales pentru că ne aflăm aici în R. Moldova, asta spune foarte multe despre vocația europeană a R. Moldova și despre seriozitatea eforturilor a acestei reforme necesare pentru aderarea la UE. Arată și accentul pus pe întreaga vecinătate de est și pe întreaga regiune a Mării Negre, trebuie să fim tot mai conștienți de provocările geostrategice pe care țări cum ar fi Ucraina și R. Moldova le înfruntă.
Permiteți-mi să mă adresez tuturor cetățenilor R. Moldova, nu sunteți singuri. UE și ceilalți parteneri sunt aici pentru R. Moldova. Consolidarea R. Molsova înseamnă și consolidarea rezilienței strategice a UE. Trebuie să facem așa ca sprijinul nostru să devină mai vizibil, să vadă îmbunătățiri concrete în viața lor de zi cu zi, este esențial pentru o poveste de succes în R. Moldova”, a spus Iohanis.
Președintelui României, Klaus Iohannis
AGORA
Discursul președintelui Volodimir Zelenski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelelnski cere ca Ucraina să fie admisă cât de curând ca membră cu drepturi depline a UE și NATO. Liderul de la Kiev spune că țara agresoare Rusia țintește noi teritorii și că ar trebui cât mai curând să-și retragă trupele armate din Transnistria. Discursul a fost ținut la Summitul PCE din 1 iulie în R. Moldova. Detalii - click aici.
Rusiei îi este teamă de NATO și încearcă să-i închisă pe cei care sunt în afara spațiului NATO. Avem războaie înghețate pe teritorii vecine. De exemplu de ce există armata rusă în Transnistria? Kremlinul trebuie să dezghețe situația în Moldova. Toate țările care au graniță cu Rusia și nu vor să fie sfârtecate de Rusia trebuie să se alinieze cu UE și cu NATO. Nu avem decât 2 alternative - fie un război deschis, fie ocupație din partea Rusiei pas cu pas. Vedem ce se întâmplă în Belarus, Georgia. Națiunile sunt târâte în stare de lipsă de legalitate.
Autor: Volodimir Zelelnski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski
AGORA
Discursul Maiei Sandu
Summitul Comunității Politice Europene a fost deschis de către Maia Sandu care și-a început discursul prin a accentua că evenimentul are loc la doar 20 km de granița cu Ucraina, iar acest Summit este o expresie clară a solidarității cu poporul ucrainean. Detalii video - click aici.
Președinta Maia Sandu
AGORA
Printre liderii care au ajuns la Bulboaca mai sunt, reprezentanții Italiei, Marii Britanii, Ungariei și Cipru.
Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns la Mimi și a schimbat câteva cuvinte cu președinta Sandu. Acesta s-a oprit la declarații, dar le-a oferit doar în germană.
Cancelarul german Olaf Scholz
AGORA
A ajuns liderul de la Paris. Macron nu a făcut declarații de presă.
Președintele Franței, Emmanuel Macron și președinta R. Moldova Maia Sandu.
Getty Images / Carl Court
La Castel Mimi au ajuns deja majoritatea liderilor politici. Declarații de presă au făcut președinții și prim-miniștrii din Armenia, Slovenia, Islanda, Elveția, Estonia, Letonia și Croația, Austria, Irlanda, Grecia, Portugalia, Serbia, Slovacia.
A aterizat la Chișinău avionul cu delegația din Franța. La bord - Emmanuel Macron
A aterizat la Chișinău avionul cu Delegația din Franța.
AGORA
Deja au început discuțiile moldo-ucrainene. Delegația în frunte cu președintele Volodimir Zelenski poartă dialog cu reprezentanții R. Moldova, printre care premierul Dorin Recean.
Discuții moldo-ucrainene.
Summitul CPE
La eveniment a venit președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
AG
Șeful politicii externe și de securitate al UE, Josep Borell, a ajuns la eveniment. Din declarații de presă:
„Sunt la un eveniment important, dar trebuie să ofer regretele mele despre un nou atac la Kiev, soldat cu decesul a doi copii, Rusia continuă să atace populația civilă.
Sper că acest summit, care are loc la graniță cu Ucraina, atât de aproape, va transmite un mesaj puternic, nu doar în UE, ci și către alții care protejează oamenii și suveranitatea poporului. Și un mesaj către Rusia desigur.
Rusia nu e aici nu pentru că noi nu vrem ea să fie aici, ci pentru că Rusia lui Putin s-a autoexclus din această comunitate prin atacurile sale față Ucraina. Stabilitate, conectivitate și securitate sunt mesajele noastre cheie la acest meeting. .
Moldova rezolvă problema transnistreană. Ciprul a devenit parte a UE având o problemă teritorială. Și Moldova o poate face”🇪🇺
Șeful politicii externe și de securitate al UE, Josep Borell și președinta Maia Sandu.
AGORA
Declarațiile lui Volodimir Zelenski, alături de Maia Sandu.
„Sunt fericit să fiu aici, nu este ușor să ajungi în R. Moldova acum, dar este mesajul din partea tutor ucrainenilor, că noi cu adevărat susținem poporul moldovean. Suntem împreună, umăr la urmă. Mulțumesc poporului din Moldova, pentru că ați avut grijă de refugiații noștri din primele zile de război
Noi am vorbit despre relațiile bilaterale, despre proiecte de infrastructură, care sunt prioritare și le vom semna în viitorul apropiat
Viitorul nostru, este foarte important, este în UE. Ucraina este gata de UE și de NATO. Avem nevoie de garanții de securitate nu doar pentru noi, dar și pentru Moldova”, spus Zelenski.
Maia Sandu, în fața presei:
„Sunt sigură că vom avea discuții utile și vom găsi soluții pentru problemele comune. Acest eveniment este de asemena foarte important pentru că urmează să construiască încredere între liderii adunați aici. Ucraina ne protejează și noi suntem foarte recunoscători pentru asta. Ucraina și Moldova au ales democrația și noi avem nevoie de tot suportul pentru a apăra această democrație”.
Autor: Maia Sandu
Echipa AGORA este la fața locului și relatează în timp real despre primii oaspeți la eveniment.
Urmărim live Ceremonia de întâmpinare a delegațiilor oficiale la cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene.
Confirmat! Președintele Ucrainei, Volodimir Zelelnski va participa la Summitul CPE din R. Moldova. Acesta ar urma să ajungă la eveniment în scurt timp. Rămânem conectați!
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelelnski
AGORA
Spre Aeroportul Chișinău vin delegațiile din Mareea Britanie, Suedia, Slovenia, Slovacia și Bulgaria.
Jurnaliștii AGORA sunt live din culisele summitului. Iată cum arată lucrurile pe teritoriul Castelului Mimi, în corturile pentru mass-media.
În perioada 1-2 iunie, în Republica Moldova urmează să aibă loc cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene.
Summitul inaugural al CPE a fost găzduit de Președinția cehă a Consiliului Uniunii Europene, iar la eveniment au fost prezenți 44 de șefi de state și de guverne - liderii celor 27 de țări membre ale Uniunii Europene, dar și ai altor 17 state.
CPE reprezintă o platformă de dialog politic și cooperare dintre țările UE și cele din afara spațiului comunitar, o inițiativă lansată de președintele francez Emanuel Macron.
Precizăm că AGORA a creat o rubrică dedicată Summitului CPE, unde puteți găsi cele mai importante informații despre eveniment.