În imaginile video transmise de Canadian Broadcast Corporation se pot vedea fragmente, învelite şi ridicate cu o macara de pe nava Horizon Arctic, în portul St. John's din Newfoundland. Resturile submersibilului au fost descoperite săptămâna trecută, la o distanță de aproximativ 488 de metri de Titanic, de către un vehicul robotizat, luând astfel sfârșit o căutare multinațională de cinci zile a supraviețuitorilor.
Resturi din submarinul TITAN
sky news
Două anchete după implozia submersibilului Titan
Autorităţile canadiene au început ancheta accidentului submersibilului privat Titan, dispărut în apropierea epavei Titanicului în Atlanticul de Nord cu cinci persoane la bord.
A doua anchetă, distinctă, a fost deschisă de către Jandarmeria regală canadiană. Biroul pentru siguranţa transporturilor din Canada a început o anchetă de securitate asupra incidentului mortal în care a fost implicată nava Polar Prince”, nava canadiană de pe care a plecat duminică micul submersibil de turism. O astfel de anchetă durează de obicei între 18 şi 24 de luni, dar BST va încerca să facă totul mai repede.
Recuperarea resturilor este o parte crucială a investigațiilor privind „implozia catastrofală”
O echipă a BST a sosit la St. John's, în Newfoundland şi Labrador şi examinează locul evenimentului şi epava, audiază martorii şi adună toate informațiile relevante.
Autor: Kathy Fox
Resturi din submarinul Titan
sky news
Anchetatorii „au început să examineze circumstanţele care au dus la moartea celor cinci persoane aflate la bordul submersibilului”, a declarat sâmbătă Kent Osmond, un responsabil al GRC din provincia Newfoundland şi Labrador.
Acesta din urmă urmează să se evalueze „dacă este justificată o anchetă completă a GRC”, a indicat el, precizând că „o astfel de anchetă va fi derulată numai dacă analiza noastră a circumstanțelor indică faptul că legi penale federale sau provinciale ar fi putut fi încălcate”. Garda de Coastă a Statelor Unite a anunțat joi că cei cinci pasageri de pe Titan, submersibil de turism științific care a dispărut duminică în Atlantic, au murit în „implozia catastrofală” a ambarcațiunii.
Resturi din submarinul Titan
sky news
Sunt multe lucruri de făcut pentru a înțelege factorii care au dus la pierderea catastrofală a Titanului şi pentru a ne asigura că o astfel de tragedie nu se va mai repeta niciodată.
Autor: A concluzionat căpitanul Neubauer.
După dispariția Titanului, criticile s-au întețit în legătură cu o posibilă neglijență din partea Oceangate Expeditions în proiectarea acestuia. În special, un fost director al companiei a ridicat îndoieli serioase cu privire la siguranța ambarcațiunii, al cărei hublou unic nu a fost proiectat pentru a rezista la asemenea adâncimi.
Resturi din submarinul Titan
sky news
Anchetatorii ar putea încerca să refacă nava, potrivit unui expert în investigații marine citat de CBC News.
„La fel ca în cazul unui accident aviatic, ar putea încerca să reasambleze submersibilul, să așeze piesele ca într-un puzzle, pentru a determina unde a fost punctul de defecțiune. În cazul unei implozii masive, aceasta nu va fi o sarcină ușoară, pentru că o mare parte din ambarcațiune s-ar fi dezintegrat”, a declarat Tom Maddox, fondator și director executiv al Underwater Forensic Investigations.
Agora amintește că Titan a fost declarat pe 22 iunie ca fiind distrus în adâncurile oceanului, în momentul în care a pierdut comunicațiile, toate cele cinci persoane de la bord fiind declarate decedate. Contactul cu submersibilul a fost pierdut pe 18 iunie, la aproximativ două ore de la scufundare. Căutările au durat patru zile, inițial crezându-se că Titan a dispărut în adâncuri. În acele zile, operațiunea era considerată una contracronometru, în condițiile în care persoanele de la bord nu aveau la dispoziție oxigen decât pentru 96 de ore.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.