Air Moldova și-a suspendat zborurile cu încă o lună. Cum rămâne cu pasagerii

Air Moldova și-a suspendat zborurile cu încă o lună. Cum rămâne cu pasagerii

Mai multe curse ale companiei avia Air Moldova au fost anulate până pe 16 august curent. Pasagerii ar urma să-și primească banii înapoi. În același timp, nu este exclusă nici opțiunea de reprogramare a călătoriilor.

Olga Scripnic

Cursele avia care au fost programate de călătorii Air Moldova au fost anulate până pe 16 august, anunță compania.

Totodată, este menționat faptul că pasagerii ar urma să primească e-mail-uri cu opțiunile de rambursare și rebooking pe care le au.

Astfel, există următoarele opțiuni:

  • Pasagerii care și-au procurat biletele online, pe site-ul companiei, vor primi rambursarea la solicitare, pe cardul cu care a fost achitat biletul.
  • Pasagerii care și-au procurat biletele prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar sau pe card, odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei.

  • AGORA amintește că, la 2 mai, Air Moldova informa că a depus în instanță cererea de aprobare a restructurării accelerate a companiei, care este un plan de acțiuni, ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor. 

    Investitorii sunt gata să investească în Air Moldova în jur de 50 de milioane de dolari. Aceste investiții ar permite soluționarea problemelor financiare ale companiei și suplinirea flotei proprii. Investițiile în companie nu pot fi realizate fără procedura de restructurare accelerată din cauza riscului sporit a unui atac din partea creditorilor existenți”, nota operatorul.

    Astfel, până la pronunțarea deciziei instanței, privind acceptarea sau respingerea cererii înaintate de Air Moldova, compania a anunțat suspendarea operării zborurilor și vânzărilor de bilete. Termenul menționat atunci era 2 mai - 15 mai, însă acesta a fost prelungit de la o lună la alta.

    Citește și: Air Moldova, la un pas de faliment și cu mâna întinsă către stat. Cum a ajuns aici, ce ar putea urma și cum trebuie să procedeze călătorii.

    Reacții la acest articol
    Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
    Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.