Ultima oră! Ambasadorul rus la Chișinău, convocat la MAEIE. Pe acoperișul misiunii diplomatice ar fi amplasate sisteme de spionaj

Ultima oră! Ambasadorul rus la Chișinău, convocat la MAEIE. Pe acoperișul misiunii diplomatice ar fi amplasate sisteme de spionaj

Ambasadorul rus la Chișinău a fost convocat la MAEIE pentru explicații. Se întâmplă după ce în spațiul public au apărut informații despre sisteme de spionaj ce s-ar afla pe acoperișul Ambasadei Ruse. Mai mult, echipa Jurnal TV dă și nume ale celor care ar face parte din rețeaua rusească. MAEIE examinează materialele acumulate.

Irina Soltan

MAEIE convoacă ambasadorul rus pentru explicații

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene convoacă ambasadorul Federației Ruse la Chișinău pentru a oferi clarificări și explicații cu privire la informațiile acumulate într-o investigație jurnalistică. Ulterior urmează decizii, spune MAEIE.

„MAEIE, în strânsă coordonare cu alte instituții competente, analizează natura și amploarea acestor acțiuni de spionaj, inclusiv activitatea persoanelor menționate în investigație, pentru a răspunde adecvat și prompt situației. 

Considerăm absolut inacceptabile orice acțiuni de spionaj și ingerințe străine în afacerile interne ale Republicii Moldova, care reprezintă o sfidare directă la adresa suveranității și securității naționale a statului nostru”, notează Ministerul.

Publicitate

Investigație jurnalistică: În cadrul Ambasadei ruse la Chișinău ar activa o rețea de spionaj

Reacția MAEIE vine după ce în spațiul public a apărut o investigație jurnalistică realizată de Jurnal TV. În material se constată că la Ambasada Rusiei de la Chișinău ar fi multiple sisteme de antene, capabile să capteze orice tip de semnale la distanță lungă. Ar fi vorba de 28 de astfel de dispozitive instalate pe acoperișurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice de pe bulevardul Ștefan cel Mare.

Jurnaliștii afirmă că la mijloc ar fi activitatea a două structuri rusești - Direcția Principală de Informații (GRU) și Serviciul de Informații Externe (SVR) care ar controla un sistem sofisticat de recepție amplasat la Ambasada rusă din Chișinău. Potrivit lor, rețeaua de spionaj ar fi asigurată de persoane, ale căror misiuni constă în a vedea și auzi tot ce mișcă în jur.

Mai mult, în investigația jurnalistică apar și nume: „Pe surse din FSB am confirmat că Pavel Iacunin este de fapt un agent al Direcției Principale de Informații, cunoscută ca GRU, iar funcția de angajat al oficiului atașat al apărării pe care o deține e doar un paravan. The Insider a descoperit că Iacunin a absolvit Universitatea Militară de Radioelectronică din Cerepoveț. Alți doi ofițeri GRU, trimiși la Chișinău în misiune sunt al doilea secretar al ambasadei, Alexander Vasinovici, și atașatul Vitalie Renev. Ambii apar în imagini surprinse pe 18 iulie curent. De ce doi diplomați de rang înalt, care în plină zi de lucru ar trebui să se afle în birou, stau pe acoperișul plin cu antene al clădirii de vizavi?”, notează Jurnal TV.

În contextul informațiilor apărute MAEIE urmează să desfășoare o analiză și să revină cu detalii.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal