CC spune NU inițiativei PAS de modificare a Legii supreme. Autorii vor ca deputații să poată activa în sectorul privat
Deputații PAS care vor să modifice Constituția așa încât parlamentarii să fie în drept să activeze în sectorul privat, nu au primit susținerea Curții Constituționale. Magistrații spun că aceasta ar putea încurca la exercitarea mandatului de ales al poporului.
・ Irina Soltan
Proiectul de modificare a unui aliniat din Constituției aparține deputaților PAS. Aceștia doresc să facă posibil ca parlamentarii să poată desfășura activitate privată. Totuși, Înalta curte dă aviz negativ proiectului de lege, iar opinia este definitivă.
Curtea Constituțională a dat aviz negativ la inițiativa deputaților PAS de a modifica Constituția astfel încât parlamentarilor să le fie permisă activitatea în sectorul privat. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus vreo unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
La mijloc este articolul 70, alineat 1 din Constituție: „Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite, cu excepția activității didactice și științifice”.
Argumentele magistraților CC
În argumentul deciziei, Curtea Constituțională spune că posibilitatea deputatului de a avea alte funcții retribuire, inclusiv în sfera privată, cu excepția funcțiilor publice și de demnitate publică, ar putea afecta exercitarea mandatului său pentru că l-ar împiedica să exercite în mod corespunzător atribuțiile de bază în serviciul poporului.
CC a conchis că modificarea at ’70, aliniat 1 din Constituție în varianta propusă de autorii sesizării aduce atingere principiului independenței mandatului de deputat și are ca rezultat suprimarea garanțiilor inerente exercitării mandatului de deputat.
Curtea a reținut că proiectul de lege constituțională nu asigură un echilibru corect între principiul mandatului reprezentativ al deputatului și cel al incompatibilității funcției de deputat. Proiectul de lege propus încalcă limitele articolului 142, al 2 din constituție și nu poate fi înaintat Parlamentului spre examinare.