Cazul „păcurii neconforme” ar fi o problemă de transparență. Parlicov: „Leu va pleca din funcție”
Îngroparea unei cantități de păcură neconformă la S.A. „Termoelectrica” a generat două probleme. Dacă cea legată de mediu poate fi remediată, atunci cea legată de transparență va avea consecințe mai grave. Astfel, procesul de schimbare a managementului instituției va fi accelerat, iar directorul interimat, Vasile Leu, va fi demis „până la sfârșitul săptămânii”. Despre acest aspect a comunicat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul emisiuni „Территория свободы” de la RLive TV. Mai mult, oficialul a explicat schema felului în care s-a produs incidentul de la S.A. „Termoelectrica”.
・ Olga Scripnic
Problemă de mediu sau/și de transparență?
Incidentul de la S.A. „Termoelectrica”, sau mai exact faptul că au fost îngropate cantități de păcură neconformă, a fost confirmat de către ministrul Energiei, Victor Parlicov. Mai mult decât atât, ministrul crede că această situație a provocat două probleme, însă dintre acestea cea mai gravă nu este legată de impactul asupra mediului așa cum acesta poate fi înlăturat.
Parlicov spune că pământul contaminat la S.A. „Termoelectrica” poate fi scos, iar ulterior poate fi dat la prelucrare și curățare. De cealaltă parte, ministrul consideră grav că administrația Termoelectrica nu a recunoscut cele întâmplate, deși au fost aduse dovezi.
Cea mai mare problemă a fost că au ascuns aceste datele încă în noiembrie. Iar în momentul în care s-a aflat despre aceste date, reprezentanții au negat și și-au distrus încrederea.
Autor: Victor Parlicov, ministrul Energiei
În acest context, procesul de schimbare a managementului instituției ar urma să fie accelerat. Iar directorul interimar, Vasile Leu, ar urma să fie concediat până la sfârșitul săptămânii.
Procesul de schimbare a conducerii S.A. „Termoelectrica” s-a început încă de la mijlocul lunii mai. Trebuia să căutăm o altă candidatură. Desigur că incidentul de la S.A. „Termoelectrica” a accelerat schimbarea managementului și premierul a cerut ca procesul să fie finalizat până la sfârșitul acestei săptămâni. Și așa va fi. Leu va pleca din funcție până la sfârșitul săptămânii.
Autor: Victor Parlicov, ministrul Energiei
Cum a ajuns păcura să fie neconformă?
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a explicat cum s-a produs incidentul.
Anul trecut în noiembrie, când lucrau cu păcură, conducta de condens a avut o fisură, prin urmare în aburii cei care erau folosiți pentru a încălzi masa de păcură a pătruns păcura. În momentul în care ei au încercat să curețe și să înlăture problema creată la conductă, drept rezultat a fost obținută o cantitate de resturi de păcură. Prin urmare, acea cantitate nu e păcură curată și deja este neconformă.
Autor: Victor Parlicov, ministrul Energiei
Ministrul spune că prin decizia Termoelectrica păcura a fost îngropată.
Menționăm că, Vasile Leu se numără printre angajații S.A. Termoelectrica care ar putea fi demiși. O propunere, în acest sens, a fost făcută de premierul Dorin Recean, în debutul ședinței Guvernului, din 26 iulie. „Situația este inacceptabilă la Termoelectrica(...) Eu vă rog, până la sfârșit de săptămână, acolo tot managementul să fie remaniat”, a spus Dorin Recean într-o adresare către ministrul Energiei, Victor Parlicov”. Evenimentele au loc în contextul informațiilor din spațiul public, potrivit cărora anumite cantități de păcură neconformă, care ar fi fost îngropată.
Cazul a fost făcut public de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a ieșit cu declarații publice afirmând că pe teritoriul Termolectrica ar fi fost îngropate cantități de păcură neconformă și că siguranța populației ar fi fost pusă în pericol.
De altă parte, Termoelectrica susține că probele video și foto prezentate ar fi de la un accident mai vechi. Mai mult, dă asigurări că din 2022, când s-au procurat cantitățile de păcură, și până la 20 iulie, nu au avut loc accidente legat de stocurile de păcură.
Mai mult, cei de la Termoelectrica spun că incidentul din imaginile prezentante de Renato Usatîi s-ar fi produs în 2015. Iar în perioada din decembrie 2021 și până în prezent nu au fost organizate gropi pentru stocarea păcurei avariate.
La scut timp, Procuratura municipiului Chișinău s-a autosesizat pe marginea informațiilor apărute în spațiul public și, în acest sens, a fost pornit un proces penal.