Promovarea turismului local la Călărași prin soluții digitale, în vizorul tinerilor din regiune

Promovarea turismului local la Călărași prin soluții digitale, în vizorul tinerilor din regiune

Promovarea turismului local în raionul Călărași, prin intermediul soluțiilor digitale, este în vizorul tinerilor din regiune. În cadrul training-urilor pentru muzeografi, aceștia au prezentat mai mult moduri care ar putea îmbunătăți sau crește popularitatea regiunii.

Cristian Bolotnicov

În acest context, recent, au fost realizate training-uri de instruire în raionul Călărași, sub umbrela programului Next Tourism Generation Academy, lansat de către ANTRIM și Ministerul Culturii.  În cadrul sesiunilor, un grup de tineri s-a remarcat prin pasiunea față de istoria și patrimoniul cultural al Moldovei. 

Alexandru Trohin, un elev din clasa a 12-a al liceului din raion, dezvoltă o aplicație digitală dedicată turismului în Moldova, cu scopul de a facilita accesul turiștilor și localnicilor la destinațiile și zonele turistice din toată țara, aplicația având o interfață simplă, cu o hartă integrată, informații și fotografii ale tuturor locațiilor. 

Am creat această aplicație fiind atras de locurile frumoase din Republica Moldova. An de an, în țara noastră apar noi locuri turistice care pot fi vizitate de către oricine. Îmi doresc ca mai mulți oameni să poată explora aceste locuri minunate și să-și împărtășească experiențele lor cu alți entuziaști ai călătoriilor. Aplicația este foarte ușor de folosit [...] și oferă mai multe posibilități.

Autor: Alexandru Trohin, elev în clasa 12-a (Călărași)

Alte 2 tinere, Ruxanda și Maria, eleve în liceul din Călărași, s-au implicat în promovarea istoriei locale, fiind activi în cadrul Muzeului de Etnografie și Istorie din Călărași.  Într-o lume dominată de viteza digitală și de experiențe online, aceste tinere pasionate au găsit o cale unică de a contribui la dezvoltarea turismului în regiune și de a crea un viitor frumos pentru orașul lor drag.

Istoria și cultura Moldovei este fascinantă, aici practic a luat naștere cea mai veche civilizație din Europa. Avem multe posibilități de a studia peste hotare acum, după ce finalizăm liceul, dar dorința și nevoia de a fi acasă este mai mare. Căutăm oportunități de a crea noi soluții digitale și proiecte de impact la noi în oraș și suntem sigure că pașii mici și siguri pot duce la rezultate mari.

Autor: Ruxanda și Maria, eleve din Călărași

Platforma Next Tourism Generation Academy a fost lansată în anul 2019, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, și este dedicată studenților și profesioniștilor din industria turismului În cadrul platformei, persoanele au acces la informație actualizată despre industria turismului prezentată de specialiști și experți locali.

Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova împreună cu Ministerul Culturii, cu suportul strategic al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală finanțat de USAID Moldova, se dedică promovării proiectelor inovatoare pentru dezvoltarea turismului în Moldova, încurajând tânăra generație de muzeografi și viitori specialiști din domeniul turismului, prin diverse activități și instruiri, să se implice în promovarea turismului din regiune.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.