La „lucru la construcție în Rusia” și ajunși victime ale exploatări prin muncă. Vinovatul a fost condamnat la 8 ani de închisoare
Zece persoane din Hâncești și Drochia ar fi fost exploatate prin muncă în Smolensc și Moscova. Aceștia au ajuns în Federația Rusă pentru a munci, cu transport achitat și organizat de așa-zisul angajator, un bărbat originar din Hâncești. Ulterior, aceștia nu ar fi fost remunerați, au fost lăsați fără acte și ținuți în vagon. După mai multe situații în care ar fi fost agresați fizic și după intervenția autorităților, persoanele au ajuns în R. Moldova. Vinovatul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar sentința nu este definitivă, comunică Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
・ Olga Scripnic
Cele zece persoane, care au mers la muncă în Federația Rusă, au rămas fără pașapoarte în momentul în care au ajuns în orașul Smolensc. Coordonatorul grupului ar fi justificat acest fapt pentru a le crea permise de ședere și contracte de muncă. Însă, actele nu au fost returnate persoanelor, până la plecarea victimelor în R. Moldova.
După aproximativ 2 zile de muncă în acel oraș, bărbatul ar fi renunțat la ideea ca echipa să muncească acolo. Prin urmare, inculpatul a organizat transportarea victimelor în Moscova, cu cazare în regiunea Țarițîno.
Nici la doua destinație, potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, aceștia nu și-au primit pașapoartele. Dimpotrivă, victimele munceau în „condiții de sclavie”, de la ora 8 la 20, iar cazarea le era asigurată în vagoane, de 5-6 persoane în vagon. Mai mult, cei 10 bărbați nu-și primeau în timp util salariile, dar nici suma promisă inițial.
Totuși, așa cum nici la al doilea șantier nu-și primeau banii, muncitorii au început să ceară mai insistent pașapoartele. Motiv pentru care inculpatul ar fi aderat la acțiuni violente față de muncitori, refuzându-le acordarea actelor. După intervenția poliției, așa-zisul angajator le-a întors actele.
La o perioadă după revenirea în R. Moldova, „angajatorul” le-a întors unora anumite sume de bani, iar altora le achitase și în Rusia anumite plăți în avans. În țară, acesta și-a desfășurat mica „campanie” de achitare a remunerărilor îndeosebi după reclamarea cazului la Poliție de către victime.
Până la pronunțarea sentinței judecătorești, un bărbat a decedat, iar muncitorul agresat în Rusia a fost diagnosticat cu epilepsie.
Cu ce se alege inculpatul
Vinovatul a fost condamnat la 8 ani de închisoare și interzicerea activității în domeniul angajărilor timp de 4 ani. Instanța de judecată a dispus inclusiv achitarea sumei de 50.000 lei pentru de muncitorul pe care-l agresase, în calitate de prejudiciu moral. Mai mult, a fost aplicat sechestru pe automobil, pentru asigurarea achitării prejudiciului stabilit.
Așa cum sentința nu este definitivă, inculpatul în acest stadiu judiciar beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Dosarul penal a fost pornit în 2015, după agravarea stării medicale a unuia din acei muncitori, traficați în diferite perioade, în primăvara și vara lui 2013.