Dosarul de mituire în care este vizat Partidul Renaștere: Pretinsa schemă cu implicarea unui consilier și primarul din Ocnița
Un consilier raional al Consiliului din Ocnița a fost reținut în flagrant în după-amiaza zilei de 2 august, în timp ce transmitea 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița, pentru ca să-l convingă să renunțe la formațiunea din care făcea parte și aderarea la un alt partid politic. Persoana a fost reținută pentru 72 de ore și a fost plasată în izolatorul CNA.
・ Baciu Ana
În cadrul cauzei penale finanțare ilegală a unei formațiuni politice și spălare de bani, ofițerii CNA și procurorii au constatat că, începând cu 24 martie 2023 şi până în prezent, consilierul raional ar fi încercat să-l convingă pe primarul orașului Ocnița să renunțe la formațiunea din care făcea parte și să aderare la un alt partid politic.
Citește și: Vasile Bolea, după perchezițiile la sediul Partidului Renaștrea: „E o acțiune nejustificată”
În schimb, consilierul i-ar fi promis o remunerare ilicită de două milioane de lei, dintre care un milion era personal pentru primar, iar altă parte din bani urma a fi investită în proiecte de infrastructură.
AGORA menționează că atât primarul cât și consilierul vizați în cauza penală au ajuns în funcții de aleși ai poporului pe lisele Partidului Socialiștilor.
Mai multe surse menționează că persoana reținută ar fi rudă cu Irina Lozovan, deputata care a migrat la Partidul Renaștere. Colegul de partid al deputatei, Vasile Bolea, a declarat pentru AGORA că consilierul reținut ar fi Pavel Gîrleanu, dar nu a confirmat nici nu a infirmat că Irina Lozovan ar avea relații de rudenie cu acesta.
Menționăm că de la începutul anului, mai mulți deputați, dar și membri ai Partidului Socialiștilor și-au anunțat plecarea din formațiunea politică și au aderat la Partidul Renaștere.
Mai exact, la 15 martie curent, deputatul PSRM, Alexandr Nesterovschi a părăsit rândurile socialiștilor. Parlamentarul a plecat din partid și din fracțiunea din Legislativ. Acesta spunea că se alătură „Mișcării pentru Popor”.
10 zile mai târziu, Irina Lozovan a anunțat că părăsește fracțiunea BCS, dar și Partidul Socialiștilor. Aceasta a menționat că partidul nu poate exista fără un lider și a anunțat de asemenea că se alătură Mișcării pentru Popor, dirijată de Partidul Șor.
Amintim că, președintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat că fracțiunea PAS este gata să realizeze modificări la legislație astfel încât deputații care își părăsesc fracțiunile din alte motive decât cele ideologice să fie pedepsiți.
Ulterior, și deputatul Vasile Bolea s-a alăturat Partidului Renaștere.