CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ. Fermierii au decis să reia acțiunile de protest. Luni dimineață, aceștia au venit în fața Guvernului, la o manifestație de protest de avertizare, în formă de pichetare.
Asociația Forța Fermierilor afirmă că au recurs la această măsură pentru că agricultorii nu au avut un răspuns la solicitarea de a se întâlni cu prim-ministrul Dorin Recean, dar și pentru că lipsește un progres în realizarea revendicărilor pe care fermierii le-au înaintat prim-ministrului acum două luni.
„Astăzi am luat decizia să venim să protestăm, să încercăm să ne întâlnim cu prim-ministrul. Dacă vom fi ignorați sau decizia pe care o vor lua autoritățile pe noi nu ne va satisface, noi aici pe loc vom decide cum vom proceda mai departe”, a precizat Alexandr Slusari pentru presă
Fermierii afirmă că, deși acum este în plină derulare sezonul agricol, ei nu au altă soluție în condițiile neglijenței demonstrative a problemelor noastre din partea autorităților.
Dacă domnul prim-ministru nu dorește să se întâlnească cu agricultorii, atunci mai mulți fermierii vor veni la Guvern să-i întrebe pe cei, care sunt salariați din impozitele noastre, de ce nu avem acest dialog și de ce guvernare nu se ține de cuvânt și nu implementează măcar acele promisiuni, care au fost făcute public pe 27 iunie.
Autor: Asociația „Forța Fermierilor”
CONTEXT. În data de 6 mai, premierul Dorin Recean a au avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor", însă cele două părți nu au ajuns la o înțelegere. Guvernul a menționat că, pentru a sprijini agricultorii afectați de crizele regionale, s-au alocat suplimentar peste 530 de milioane de lei, dintre care peste 430 de milioane de lei vor fi distribuite pentru restituirea TVA, iar alte 100 de milioane de lei, pentru pierderile cauzate de creșterea prețurilor la motorină și fertilizanți.
În luna iunie, fermierii au desfășurat mai multe proteste în care au ieșit cu tehnica agricolă pe drumurile naționale, dar și în fața Guvernului. Ca și acum, agricultorii erau nemulțumiți de faptul că statul nu le oferă suficient sprijin material care este necesar. Circa 527 de agricultori din peste 20 de localități au ieșit să protesteze la 7 iunie.
O zi mai târziu, pe 8 iunie, fermierii au circulat în coloane în semn de protest. Mai multe trasee naționale au fost blocate, iar fermierii au reușit să discute direct cu prim-ministrul Dorin Recean. În urma acestor discuții, membrii Asociației Forța Fermierilor au decis să pună pe pauza protestele în următoarea săptămână. Aceștia erau pregătiți să meargă la negocieri cu reprezentanții Guvernului.
Totuși, peste 10 zile, fermierii decid să reia acțiunile de protest iar mai multe coloane cu tehnica agricolă urmau să ajungă în în fața clădirii Guvernului. Între timp, la Guvern s-a desfășurat o nouă rundă de discuții dintre reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” pe de o parte și prim-ministrul Dorin Recean, alături de vicepremierul, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, de altă parte. Prim-ministrul anunță că au fost alocate surse financiare suplimentare pentru susținerea fermierilor și urmează să mai fie identificate alte măsuri de sprijin.
La manifestația din fața Guvernului, acolo unde zeci de fermieri au venit cu tractoarele în semn de protest, a ieșit pentru discuții premierul Dorin Recean. Fermierii s-au plâns că nu-și pot realiza roada din acest an și nu-și pot întoarce investițiile. Mai mult, ar avea datorii și împrumuturi. Recean a dat asigurări că va identifica soluții.
Într-un final, la 27 iunie, ministrul Vladimir Bolea le-a promis fermierilor că autoritățile vor face câțiva pași pentru a le veni în întâmpinare, dar nu a acceptat revendicările inițiale cu care au venit protestatarii. În schimb a promis să analizeze posibilitatea instaurării unui moratoriu pe dobânzile pe care le percep instituțiile bancare creditoare. Din cele 700 de milioane de lei pe care le cereau fermierii pentru acoperirea pierderilor suportate, ministrul a declarat că au fost identificate doar 200 de milioane de lei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.