Unii cetățeni ar putea beneficia de compensații în baza a două categorii noi de vulnerabilitate energetică, primară și extremă

Unii cetățeni ar putea beneficia de compensații în baza a două categorii noi de vulnerabilitate energetică, primară și extremă

Vor fi instituite două categorii noi de vulnerabilitate energetică, primară și extremă. Potrivit autorilor acest instrument va permite identificarea celor mai vulnerabile gospodării din punct de vedere energetic și oferirea unor compensații mai mari la plata facturilor la consumul de energie în perioada rece a anului. 

Ana Baciu

CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ. Autoritățile vor introduce două categorii noi de vulnerabilitate energetică. În baza acestora, cetățenii vizați vor primi compensații mai mari la plata facturilor.

Documentul mai propune integrarea celor două instrumente de susținere a cetățenilor în perioada rece a anului – a ajutorului pentru perioada rece a anului și a compensațiilor la achitarea facturilor la energie – într-un mecanism unic: plata compensațiilor la energie.

În perioada rece 2022-2023, aproximativ 170.000 de familii au beneficiat de ambele plăți, completând două cereri separate în două sisteme informaționale separate.

Totodată, urmează să fie extinsă lista criteriilor care vor fi luate în calcul la determinarea gradului de vulnerabilitate energetică. În prezent, programul nu face distincție între adulți și copii, persoane cu dizabilități, locuitori ai mediului urban sau rural etc.

În funcție de circumstanțe, gospodăriile care nu sunt racordate la surse de energie pentru încălzire, ar urma să beneficieze fie de compensație în factură, fie de o plată monetară din Fondul de Vulnerabilitate Energetică.

Adițional, pentru a avea o imagine mai bună a veniturilor familiei, se propune acordarea accesului autorităților la datele deținute de instituțiile bancare, birourile de credit și alte instituții financiare privind situația financiară a familiei. 

Potrivit autorităților aceasta măsură este importantă în condițiile în care în economia din țară se observă des munca nedeclarate și subdeclarate.

CONTEXT. Potrivit informațiilor existente, în perioada rece 2022-2023, 80 % din gospodăriile din Republica Moldova, adică peste 600 000 de gospodării, au fost încadrate în categoria de vulnerabilitate energetică foarte ridicată. În anul 2023, pentru acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului și plata compensațiilor la resurse energetice familiilor defavorizate a fost prevăzută suma de 893,1 milioane de lei.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.