Antreprenorii moldoveni ar putea economisi jumătate de miliard de lei pe an. Unele acte birocratice ar putea fi eliminate

Antreprenorii moldoveni ar putea economisi jumătate de miliard de lei pe an. Unele acte birocratice ar putea fi eliminate

Oamenii de afaceri din Republica Moldova ar putea ajunge să economisească jumătate de miliard de lei pe an. Declarația a fost făcută de Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, în cadrul unui panel de discuții organizat la Diaspora Business Forum, eveniment din cadrul Zilelor Diasporei. Alaiba este de părere că în drumul spre punerea pe roți a unei afaceri, antreprenorii au de depășit un „munte de birocrație”.

Irina Harea

CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ: Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor au anunțat o inițiativă de eliminare a câtorva acte birocratice în domeniul fiscal și vamal. Autoritățile estimează că o asemenea reformă i-ar ajuta pe oamenii de afaceri să economisească jumătate de miliard de lei pe an.Pachetul de modificări legislative a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, pe platforma Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru, ținând cont de problemele și dificultățile expuse de comunitatea de afaceri. 

În cadrul întâlnirii cu membrii Diasporei, ministrul Economiei a declarat:

„Dacă ai dezvoltat o afacere într-o țară mai civilizată, nu ești obișnuit cu atâtea absurdități pe metru pătrat. Noi practic săptămânal, sau bisăptămânal, dar avem câte o inițiativă care să taie din aceste birocrații”.

Principalele măsuri propuse se referă la introducerea posibilității deducerii TVA în baza bonurilor fiscale emise de echipamentele de casă și control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor (SI MEV) cu condiția utilizării cardului de afaceri pentru achitare.

De asemenea, se preconizează, majorarea de la 100 la 500 de lei a cuantumului sumei neachitate a obligației fiscal care nu se consideră restanță precum permiterea reimportului mărfurilor exportate anterior în cadrul unor proceduri simplificate.

CONTEXT: Pentru a intra în vigoare, Proiectul de lege propus de Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării urmează să fie supus consultărilor publice.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.