Comentarii din est. Zaharova: Pașaportul american ar fi avantajul lui Dragalin
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a reacționat la una dintre declarațiile făcute de șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” . „Are pașaport american și acesta este avantajul ei față de alți procurori”, scrie Zaharova.
・ Olga Scripnic
CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ. În cadrul emisiunii „Puterea a Patra” , Veronica Dragalin a dat de înțeles că dacă nu-și va încheia mandatul său de șefă a PA „cu bine”, atunci nu va rămâne să lucreze în sistemul judiciar din R.Moldova.
„Plec înapoi. Nu știu dacă în SUA, poate sunt și alte posibilități, dar nu cred că aș rămâne în sistemul justiției din Moldova, în altă funcție”, a spus Dragalin.
Declarația a stârnit o reacție din partea purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Pe canalul său de Telegram, în rubrica intitulată „Nici că se putea mai bine de zis” scrie că cel mai mare avantaj al procurorei-șefă din R. Moldova este faptul că deține pașaport american. Acest fapt i-ar permite libertatea de a se retrage în orice moment, precizează purtătoarea de cuvânt.
„Întreg regimul Sandu este așa: toată lumea cu pașapoarte străine și cu planuri de plecare după ce țara va intra într-un colaps”, mai scrie Zaharova.
CONTEXT. Săgețile și comentariile din partea Kremlinului îndreptate în direcția R. Moldova și a „regimului de la Chișinău” continuă să apară constant. La 20 iulie curent, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a afirmat în cadrul unui briefing de presă că „R. Moldova este atrasă în NATO, în pofida statutului de neutralitate” și a acuzat țările NATO că „sponsorizează regimul de la Chișinău”.
În martie 2023, autoritățile de la Moscova au făcut noi acuzații la adresa R. Moldova. Atunci, Maria Zaharova, a afirmat că autoritățile moldovenești ar „acționa împotriva poporului pentru bani din exterior”. Răspunsul din partea Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a R. Moldova a fost: „Lucrăm în interesul cetățenilor noștri şi avem un angajament ireversibil de a construi o Moldovă europeană, puternică şi prosperă”.