Air Moldova, fără certificat de Operator Aerian. Zborurile sunt anulate până la sfârșitul lunii octombrie

Air Moldova, fără certificat de Operator Aerian. Zborurile sunt anulate până la sfârșitul lunii octombrie

Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că a suspendat Certificatul de Operator Aerian (AOC) al companiei Air Moldova, din cauza lipsei a cel puțin o aeronavă ce ar deține un certificat de navigabilitate valabil. AAC îndeamnă pasagerii să-și revendice drepturile, solicitând operatorului aerian rambursarea costului biletelor.

Stela Vdovii

CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ: Certificatul de Operator Aerian (AOC) al Air Moldova a fost suspendat. Autoritatea Aeronautică Civilă explică decizia prin faptul că această companie nu deține, în prezent, cel puțin o aeronavă ce ar avea un certificat de navigabilitate valabil.Singura aeronavă care mai este în gestiunea operatorului aerian Air Moldova, se află la mentenanță, iar lucrările care au fost planificate pentru luna aprilie nu au fost finalizate până în prezent.

Certificatul de navigabilitate al aeronavei a expirat la 21 august curent, iar în lipsa certificatului de navigabilitate valabil care denotă operabilitatea acesteia, compania aeriană nu poate deține un Certificat de Operator Aerian.

Astfel, la solicitarea operatorului, Autoritatea Aeronautică Civilă, a suspendat AOC-ul Air Moldova, până pe 31 octombrie 2023. În contextul anulării tuturor zborurilor de către operatorul aerian privat Air Moldova, pasagerii sunt îndemnași să-și revendice drepturile, solicitând operatorului aerian rambursarea costului biletelor.

Solicitările și reclamațiile vor fi direcționate în adresa companiei aeriene, iar ulterior, în cazul unui rezultat nesatisfăcător, în adresa Autorității Aeronautice Civile - adresa: mun. Chișinău, bulevardul Dacia, 80/2. Concomitent nu ezitați să apelați telefonul consumatorului (022)823583 pentru o consultație gratuită.

CITEȘTE ȘI: Zbor aerian anulat sau întârziat? Iată ce drepturi ai asigurate la nivel internațional


CONTEXT: Miercuri, 23 august, compania Air Moldova a anunțat că a intrat oficial în procedură accelerată de restructurare, metodă pentru a scăpa de pretenţiile imediate ale creditorilor. Se întâmplă după aproape jumătate de an de suspendare a zborurilor.

 Începând cu luna februarie Air Moldova a început periodic să-și anuleze cursele. În toate comunicatele, decizia este explicată prin „dificultăți operaționale” și aeronave indisponibile”.

La 20 aprilie curent, angajații operatorului avia Air Moldova au lansat o petiție publică în care cer președintei Maia Sandu să intervină pentru deblocarea situației financiare precare a companiei. Aceștia constată că compania nu poate achita salarii și servicii de aeroport și riscă să intre în faliment în câteva zile.

Ultima dată compania a anunţat că zborurile sunt sistate până pe 14 septembrie 2023 inclusiv, iar pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal