Județul Constanța: Un autocar cu 40 de ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime. 15 persoane, rănite (FOTO/VIDEO)
Un grav accident rutier s-a produs în seara zilei de 28 august, în localitatea Năvodari din județul Constanța, România. Un autocar în care se aflau 40 de ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime informează Adevărul.
・ Irina Soltan
CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ACEASTA CONTEAZĂ. Autocarul se deplasa de la București către Kiev. În unitatea de transport se aflau peste 40 de persoane. La un moment dat, șoferul ar fi încurcat drumul și nu a observat la timp limitatorul de înălțime, a spus o femeie, translator, cea care a ajutat la dialogul dintre polițiști și persoanele implicate.
Purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, Ana-Maria Stoica, a precizat că numărul răniților a crescut la 15 și că toți sunt conștienți.
Imagini de la locul accidentului
Libertatea.ro
La locul accidentului au intervenit trei autospeciale pentru victime multiple, șase ambulanțe SMURD B, un SMURD C, șase SAJ, o autospecială de descarcerare de la Stația FRIPIS și o autospecială cu apă și spumă de la Stația Midia.
Ambulanțe la locul accidentului
Adevărul.ro.
În total, la spital au fost transportate opt persoane. Acestea erau conștiente, dar au suferit traumatisme la nivelul capului și membrelor superioare și inferioare. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul. La ora 22:46 a fost dezactivat Planul roșu de intervenție.
CONTEXT. Amintim că un alt accident, cu implicarea unui autocar ce transporta pasageri, s-a produs la 26 august. Mai exact, un autocar din R. Moldova, care transporta 72 de persoane, a intrat în remorca unui TIR care staționa. Drept urmare 22 de moldoveni au fost transportate la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Brăila pentru a primi îngrijiri medicale. Accidentul s-a produs între localitatea Bărăganul şi Însurăţei, Brăila, România. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a activat planul roșu de intervenție.
Vezi detalii aici: Brăila: 22 de moldoveni au ajuns la spital, după ce un autocar din R. Moldova ar fi intrat într-o remorcă care staționa
Autocar din R. Moldova, implicat în accident rutier
Agerpres