Tot mai puțini „boboci”. În clasa I s-au înscris cu 5.000 de elevi mai puțin decât în 2021. Explicația ministrului

Tot mai puțini „boboci”. În clasa I s-au înscris cu 5.000 de elevi mai puțin decât în 2021. Explicația ministrului

În clasa I, în anul de studii 2023-2024, vor merge 31.523 elevi, potrivit datelor oferite pentru AGORA de Ministerul Educației și Cercetării. Numărul este în descreștere cu 2.756 comparativ cu anul trecut și devine tot mai mare prin raportare la anii precedenți. Iar acest fapt este un trend la nivel național care a început din anul 2000, conform ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Olga Scripnic

CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ. În anul de studii 2023-2024 în clasa I s-au înscris 31.534 copii din țară. Acest număr este în scădere comparativ cu ultimii doi ani. Astfel, reprezintă cu 5.135 de elevi mai puțin față de anul de studii 2021-2022. Numărul la fel descrește comparativ cu anul trecut, mai exact este cu 2.756 copii mai puțin.

Ministerul Educației și Cercetării, a precizat pentru AGORA că în prima etapă, care s-a desfășurat în perioada 3 aprilie-26 mai curent, au fost înscriși - 19.823 de copii, în 1.084 de instituții din țară. Iar conform datelor prezentate de către organele locale de specialitate în domeniul învățământului, în a doua etapă 2 iunie – 16 iunie curent au fost înmatriculați - 11.700 copii.

În această perioadă, au fost înregistrați copii care vor împlini vârsta de 7 ani până la începutul anului de studii și n-au reușit să fie înscriși în prima etapă, cât și copiii care vor împlini vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2023, „atât din districtul școlar corespunzător, cât și din alte districte, pe locurile rămase libere”, transmite ministerul.

...

Elevi înscriși în clasa I în perioada 2021 - 2024

Ministerul Educației și Cercetării

Publicitate

La nivelul țării, trendul negativ a numărului de înscrieri în școli ar fi început încă din anul 2000.

Ministerul Educației și Cercetării, Dan Perciun, explică în cadrul emisiunii DESCIFRAT că acest fapt are două cauze. Pe de o parte, este vorba de reducerea natalității. De cealaltă parte, continuarea emigrării din R. Moldova și a reducerii numărului populației contribuie la scăderea numărului de copii înscriși în școli.

Avem în învățământul general în jur de 330 mii de copii. Trendul este descendent, căci am avut de două ori mai mulți copii la începutul anilor 2000. Dar am avut și o populație de 4 milioane, acum avem o populație de 2,6 milioane cu reședință obișnuită în R. Moldova (...) Noi, din păcate, încă mai suntem o țară care pierde constant din numărul populației. 

Autor: Dan Perciun, ministerul Educației și Cercetării

CONTEXT.  Un indicator mai puțin îmbucurător la capitolul educației este și cel referitor la profesori. În anul de studii 2021-2022 în instituțiile de învățământ activau peste 47 de mii de profesori. În ceea ce privește vârsta profesorilor, în aceeași perioadă numărul profesorilor cu vârsta de până la 30 de ani a scăzut, reprezentând 8,7%. De cealaltă parte, a crescut numărul cadrelor didactice cu vârsta de peste 60 de ani, reprezentând 20,1% din numărul total de pedagogi.

În prezent, aproximativ 30% din profesori din sistemul educațional din R. Moldova sunt pensionari. Mai mult de atât, vârsta medie a profesorilor din sistem este de 49 de ani. În aceste condiții, ponderea pensionarilor va crește în următorii ani, spune ministrul educației, Dan Perciun.

În aceste context, sistemul de învățământ din R. Moldova ar urma să fie reîmprospătat cu cadre didactice noi și recalificate. În acest sens, studenții de la facultatea de pedagogie vor avea o bursă mai mare și condiții de studiu îmbunătățite, iar profesorii vor acces la cursuri de formare gratuite. Mai mult, pentru elevii din mediile defavorizate ar urma să fie acordate facilități care să le permită accesarea studiilor calitative. Acestea sunt o parte dintre acțiunile și obiectivele care ar urma să fie implementate de noul ministrul al Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal