Jucăriile pentru copii ar putea să devină mai sigure. Mai multe substanțe ar urma să fie interzise în compoziția lor

Jucăriile pentru copii ar putea să devină mai sigure. Mai multe substanțe ar urma să fie interzise în compoziția lor

Lista substanțelor interzise din compoziția jucăriilor pentru copii ar urma să fie extinsă. În acest fel, legislația națională referitoare la comercializarea jucăriilor va fi armonizată la cea a Uniunii Europene, iar copiii ar putea avea parte de jucării care le-ar pune mai puțin în pericol sănătatea lor. O hotărâre în acest sens a fost votată în cadrul ședinței Guvernului, din 30 august curent.

Olga Scripnic

CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ. Listelor substanțelor chimice din compoziția jucăriilor care pot provoca alergii sau pot fi cancerigene, mutagene ar urma să fie modificată, iar lista substanțelor interzise - extinsă. În acest fel, jucăriile pentru comercializate ar putea deveni mai sigure.

Tot în acest sens, ar urma să fie consolidată și introdusă o claritate în modul în care sunt desfășurate activitățile legate de supravegherea pieței. Mai exact, este vorba de aplicarea măsurilor și procedurilor necesare pentru jucăriile care prezintă un risc.

Se întâmplă după aprobarea de către Cabinetul de miniștri a modificarea hotărârii Guvernului pentru aprobarea reglementării tehnice privind siguranța jucăriilor și armonizarea legislației naționale la cea a Uniunii Europene referitor la introducerea și punerea la dispoziție pe piață a jucăriilor.

Inițiativa nu include măsuri care să afecteze financiar bugetul public național. Astfel, punerea sa în aplicare nu ar genera la cheltuieli suplimentare din buget, se artă în hotărârea de Guvern.

CONTEXT. În anul 2019, specialiștii din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor au efectuat o inspecție, pentru a identifica agenții economici, care pun pe rafturi astfel de produse.Astfel, au fost descoperite numeroase abateri. Specialiștii au identificat că printre cele mai periculoase jucării sunt cele care au în compoziția lor metale grele. Ele pot ajunge în organismul celor mici, dacă le mușcă.

Tot din categoria jucăriilor periculoase fac parte și cele cu baterii, întrucât copiii pot înghiți obiectele toxice. Specialiștii atenționează că o jucărie de calitate trebuie să fie însoțită de instrucțiuni de folosire în care să fie indicată vârsta la care este recomandată copiilor. Produsele trebuie să aibă siglă care atestă că au fost certificate și nu trebuie să aibă miros specific.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal