Rezultatele anchetei în cazul incidentului de la Aeroport Chișinău din iunie, prezentate de ministrul afacerilor interne (LIVE)
Rezultatele anchetei declanșate de autorități în cazul incidentului de la Aeroportul Chișinău din 30 iunie sunt prezentate astăzi de ministrul afacerilor interne, Adrian Efros. Promis inițial spre publicare în decurs de o săptămână de la incident, raportul este publicat la distanță de circa două luni.
・ Cristian Bolotnicov
14:45 - Oficialul a explicat întârzierea publicării raportului:
„Am menționat că paralel cu anchetele MAI, a fost inițiată și o cauză de către Procuratură. Noi ne-am încadrat în termenul legal cu privire la investigații și acte administrative, noi ținem foarte mult la confidențialitatea datelor și nu am dori să publicăm careva date care ar periclita mersul anchetei”.
14:32 - Ministrul Adrian Efros a anunțat că în urma investigațiilor, au fost dispuse mai multe schimbări. Respectiv, regimul de activitate va fi în 3 schimburi, iar echipele de patrulă au fost dublate, fiind instituite și posturi temporare a BDS „Fulger”.
A fost amenajată și o zonă pentru redirecționarea cetățenilor străini care vin în R. Moldova și necesită autorizarea intrării sau cărora le-a fost refuzată intrarea.
14:30 - În urma anchetei, șeful IGPF, Rosion Vasiloi a fost sancționat cu mustrare aspră. Au mai fost sancționați disciplinar cu mustrare aspră 5 angajați, iar alți 4 au fost concediați printre care șefi adjuncți, șeful de tură și ofițerul superior al serviciului dispecerat.
Va fi demis și secretarul de stat responsabil de politicile de securitate. Ministrul a refuzat să precizeze despre cine e vorba.
14:28 - Ministrul a anunțat că au fost stabilite mai multe deficiențe printre care:
- Nivelul neadecvat al implementării politicilor de securitate aviatică și civilă.
- Lipsa modului de coordonare în situații de criză și modul de asigurare a securității Aeroportului Internațional Chișinău, ultimul document fiind din 2013, care nu mai este actual.
- Managementul defectuos al sectorului Poliției de Frontieră. Dotarea insuficientă.
O cauză a abaterilor a fost datorată și deficitului de personal, în jur de 37,2% și lipsa instruirilor și capacităților de serviciu în situații specifice și de criză.
Ministrul Adrian Efros a mai menționat că o parte din vină o poartă și Avia Invest, care nu și-ar fi onorat obligațiunile pe domeniul de securitate.
14:24 - „După incident a fost imediat lansate 2 acțiuni și anume: ancheta de serviciu în vederea stabilirii și examinării circumstanțelor producerii atacului armat, desfășurat de SPIA. Paralel a fost inițiat controlul în vederea evaluării activității organizaționale și operaționale a SPF a AIC. A fost desfășurat de o comisie constituită prin ordinul ministrului afacerilor interne”, a anunțat ministrul Adrian Efros.
14:20 - Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros a început conferința de presă prin prezentarea unui raport cu privire la activitatea sa din ultimele luni. Acesta a menționat mai multe măsuri care vor fi luate de autorități pentru a îmbunătăți siguranța rutieră.
„O activitate importantă pe care MAI o va întreprinde este preluarea în curând a Serviciului 112. Acesta va fi gestionat pe deplin de Ministerul Afacerilor Interne”, a anunțat ministrul.
CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ. Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros va prezenta în cadrul conferinței de presă, rezultatele anchetei autorităților în privința incidentului de la Aeroportul Chișinău din 30 iunie, soldat cu doi morți.
La 5 iulie, premierul Dorin Recean a solicitat prezentarea „până la sfârșitul săptămânii” a unui raport detaliat cu privire la măsurile luate entru a asigura un nivel înalt de securitate la Aeroportul Internațional Chișinău după incidentul în urmă căruia au murit doi oameni.
CONTEXT. Incidentul s-a întâmplat după ce unui cetățean din Tadjikistan de 43 de ani i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din considerente de securitate. În timpul însoțirii sale către zona de tranzit pentru a fi returnat, acesta a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară, cu arma sustrasă de la un angajat al poliției de frontieră.
Subliniem că, procurorul general Ion Munteanu anunță că Procuratura Generală a intentat dosar penal pe cauză de omor cu circumstanțe agravante, specificând că nu este inițiat dosar pe cauza infracțiunii de terorism.
Precizăm că, la 1 iulie, Comitetului Național de Securitate Aeronautică (CNSA) a decis crearea unui grup de lucru cu membri experți din domeniul ordinii publice și reprezentanți ai instituțiilor din domeniul securității aeronautice. Grupul de lucru urmează să prezinte în termen de 14 zile proiectul de Raport preliminar, care va cuprinde analiza cauzelor și circumstanțelor care au determinat producerea accidentului din 30 iunie.