Maia Sandu, în discuții cu Klaus Iohannis: Integrarea UE  -  principalul subiect

Maia Sandu, în discuții cu Klaus Iohannis: Integrarea UE - principalul subiect

Șefii de țară, Maia Sandu și Klaus Iohannis s-au întâlnit la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări. Aceasta a servit prilej de dialog. Progresul pe calea integrării UE a R. Moldova a fost principalul subiect din comunicarea celor doi oficiali.

Irina Soltan

CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ. Președinții celor două țări au avut o întâlnit la București.

„Foarte bună discuție cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări privind progresul integrării în UE, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare şi interconectările strategice dintre România şi Republica Moldova", a scris preşedintele Iohannis, pe Twitter, potrivit Agerpres.

Iohannis a felicitat Republica Moldova pentru că a devenit stat participant asociat la Inițiativa celor Trei Mări. De altfel, statul român a reconfirmat în repetate rânduri susținerea și sprijinul pe mai multe domenii pentru R. Moldova în intenția de aderarea la Uniunea Europeană.

CONTEXT. Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M). În marja reuniunii va avea loc, joi, la Palatul Parlamentului, cea de a V-a ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei. 

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal