La Chișinău vor avea loc sesiuni informaționale dedicate sănătății mintale și stării de bine. Accesul este liber

La Chișinău vor avea loc sesiuni informaționale dedicate sănătății mintale și stării de bine. Accesul este liber

Timp de trei zile, sesiuni informaționale dedicate sănătății mintale și stării de bine vor fi susținute de experți în domeniu, profesori ai Catedrei sănătate mintală, psihologie medicală și psihoterapie ai Universității „N. Testemițanu”.

Redactia Agora

În perioada 14-16 septembrie, la CIE Moldexpo, proiectul moldo-elvețian MENSANA*, în parteneriat cu Societatea Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Narcologilor și alături de Catedra sănătate mintală, USMF „N. Testemițanu”, oferă tuturor doritorilor posibilitatea de a participa la o serie de prezentări educaționale.

Pe data de 14 septembrie, începând cu ora 14.30, se va desfășura un eveniment dedicat persoanelor cu schizofrenie, familiilor și îngrijitorilor acestora. Va fi prezentat ghidul „Sincer despre schizofrenie” și demonstrate sfaturi practice, menite să îmbunătățească comunicarea și modul de viață în familiile unde locuiesc persoane cu acest diagnostic.

În contextul Zilei mondiale de prevenire a suicidului recent marcate, pe 15 septembrie, începând cu ora 13.30, atenția va fi concentrată asupra subiectului depresiei și al prevenirii suicidului, într-o altă sesiune informațională moderată de experții Universității de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”.

Iar sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 09.30, angajații și angajatorii sunt invitați la o prezentare dedicată sănătății și bunăstării mintale la locul de muncă, dar și prevenirii sindromului de ardere profesională.

Programul dedicat sănătății mintale va avea loc în pavilionul 2, sala 2.

Accesul la evenimente este liber, conform formularului de înregistrare completat, în limita locurilor disponibile.

LINK FORMULAR: https://forms.gle/9d5Zw2XB7drQpWqg8 

*Toate evenimentele proiectului MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova” sunt posibile datorită susținerii Guvernului Elveției.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal