Poate un ministru să înjure un jurnalist? Poate. Vladimir Bolea a demonstrat-o. 

E acceptabil ca un ministru să înjure un jurnalist în timpul unei conferințe de presă? Nu. A priori, lucrurile sunt cât se poate de simple și ar fi trebuit să ne așteptăm la un consens - cel de condamnare a comportamentului ministrului. Simpatiile politice, însă, ne-au distorsionat optica. 

Citește și: Ars pe rug, dar fără pară? Vladimir Bolea, criticat de opinia publică, dar și scuzat, în același timp

Propun un exercițiu - dacă ministrul Bolea era alt ministru, din alt partid, să zicem un ministru din PSRM, am fi fost tot atât de indulgenți în reacțiile noastre? Am fi ezitat, am fi invocat stresul, oboseala, presiunea, am fi scris pe lung despre cât este de benefic pentru gestionarea stresului să înjuri? Sau am fi tăiat din start, ca în carne vie? Și am fi avut dreptate. Nu pentru că ipoteticul ministru ar fi dintr-un partid care ne este mai puțin simpatic sau de-a dreptul antipatic, ci pentru că e inadmisibil să înjuri un jurnalist. Atunci de unde atâta ezitare când vine vorba de fapta ministrului Bolea? 

Cazul ministrului Bolea e simptomatic pentru societatea noastră, unde orice faptă se analizează de pe poziția simpatiei. Dacă ne place omul/partidul/grupul - găsim justificări și scuze pentru orice comportament. Dacă e din gașca noastră, atunci i se iartă orice. Atunci ne amintim că „e om și el”, ca să o uităm de fiecare dată când e vorba de cineva din tabăra adversară. Dar mai este și altceva - frica noastră congenitală de a confrunta situații neplăcute și a spune direct și deschis că așa nu e ok. Chiar și unui om care ne este simpatic. 

Citește și: „Stupid son of a b*tch” sau cum i-au insultat pe jurnaliști și alți politicieni din lume și (aproape) nimic nu au pățit pentru asta

Sacrificăm jurnaliștii pentru că e cel mai ușor așa. Politicienii ne-au învățat s-o facem. În loc să protestăm și să-i taxăm pentru fiecare manifestare necontrolată, ne întoarcem spre jurnaliști și aruncăm cu pietre în ei sub privirile mulțumite ale celor care trebuie să ne dea socoteala în virtutea funcției lor. Nu jurnaliștii.

Jurnaliștii pun întrebări, iar politicienii răspund la ele. Anume așa stau lucrurile și nu invers. Și cu cât e mai deranjantă, incisivă, precisă întrebarea, cu atât e mai de preț jurnalistul. 

Dezghiocăm evenimente și fenomene, punem întrebări, unele incomode, altele dureroase, chestionăm tradițiile și nu credem pe cuvânt. Gândirea critică este pâinea noastră. Ajută-ne să o aducem pe mesele cât mai multor oameni, investește în AGORA ca să avem combustibil pentru cuptorul ideilor care să schimbe țara în care trăim. Devino membru: https://agora.md/membership.