„Stupid son of a b*tch” sau cum i-au insultat pe jurnaliști și alți politicieni din lume și (aproape) nimic nu au pățit pentru asta

„Stupid son of a b*tch” sau cum i-au insultat pe jurnaliști și alți politicieni din lume și (aproape) nimic nu au pățit pentru asta

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, nu este unicul politician care a înjurat jurnaliști. Ani la rând, practica aceasta a fost aplicată de oficiali, iar puțini dintre ei au demisionat pentru spusele lor. AGORA adunat câteva cazuri internaționale de rezonanță în care limba politicienilor le-a luat-o pe dinainte.

Felicia Nedzelschi

Una dintre cele mai celebre insulte prinse de microfoanele conectate a fost debitată, acum 23 de ani, de George Bush Jr. În campania pentru prezidențiale, pe atunci guvernator în Texas, George Bush Jr. a schimbat o vorbă cu contracandidatul său Dick Cheney, chiar înainte de un discurs de Ziua Muncii, în Naperville, Illinois. În timp ce microfoanele deja erau incluse, Bush i-a spus lui Cheney: „Iată-l pe Adam Clymer, un a**hole de primă ligă de la New York Times” (n.r. - în traducere indirectă - idiot, ticălos). Ulterior, purtătorul de cuvânt al lui Bush a spus că oficialul nu se va scuza pentru această declarație, întrucât a fost „o discuție privată”.

Iată acest moment:

Publicitate

În 2015, ministrul sârb al Apărării, Bratislav Gasic, a făcut o declarație care l-a costat întreaga carieră. Acesta fost demis, după ce i-a spus unei reporterițe care stătea în genunchi la un eveniment, pentru a permite cameramanilor să filmeze: „Îmi plac jurnalistele care se pun în genunchi așa ușor”.

Comentariul lui Bratislav Gasic a fost întâmpinat cu o furtună de critici în țara balcanică. Angajatorul reporterului, B92, a declarat că comentariul a fost nu doar „sexist”, ci și a exprimat „o poziție politică clară”.

„El a spus clar în ce poziție sunt jurnaliste acceptate personal de el, de ministerul său și de guvernul din care face parte. Sunt mai acceptabile atunci când îngenunchează în fața puterii executive”, a comentat televiziunea.

Gasic și-a cerut ulterior scuze, spunând că îi pare „sincer” rău pentru „comportamentul său rușinos și scandalos”. Scuzele nu au fost de ajuns, acesta fiind demis.

Fostul președinte american Donald Trump a insultat-o pe jurnalista ABC News, Cecilia Vega, într-o conferință de presă în 2018, punând la îndoială capacitățile sale mintale.

„Uite la ea, este șocată că am ales-o", a spus Trump, în timp ce o pleiadă de colegi de-ai săi - majoritatea bărbați - zâmbeau sau râdeau. „E ca și cum ar fi în stare de șoc”, a comentat Trump. „Nu sunt, mulțumesc, domnule președinte” (n.r. - eng. „No, I'm not, thank you Mr. President”).

Trump, care se pare că confundat „mulțumesc” (n.r. - eng. „thank you”) cu „gândesc” (n.r. - eng. „thinking”, a răspuns: „Știu că nu te gândești. Nu gândești niciodată”. Trump nu și-a cerut scuze de la reportera vizată.

Iată acest moment:

În 2022, deja președintele SUA, Joe Biden, a intrat în gura presei. Acesta s-a referit la un reporter Fox News ca la un „fiu de cățea prost” (n.r. - eng. „stupid son a b*tch”). În timp ce jurnaliștii părăseau sala în urma evenimentului, reporterul Peter Doocy l-a întrebat pe Biden dacă „inflația este o responsabilitate politică”.

Președintele a răspuns: „Nu, este un mare avantaj. Mai multă inflație", înainte de a adăuga „Ce fiu de cățea prost”, aparent fără să știe că microfonul era încă pornit.

Ulterior, Biden l-a sunat pe Doocy pentru a-și cere scuze pentru comentariul său. „Nimic personal, amice”, i-a spus Biden lui Doocy, care a răspuns spunându-i președintelui că întotdeauna va întreba despre subiecte diferite față de restul corpului de presă.

Iată acest moment:

Câteva cazuri au avut loc peste Prut. Bunăoară, fostul deputat PSD de Iaşi Viorel Blăjuţ a înjurat, jignit şi ameninţat o jurnalistă BZI care l-a sunat pentru a-i cere un punct de vedere cu privire la neregulile grave reclamate la o unitate de îngrijiri paliative pentru persoane cu boli neurodegenerative, pe care o deţine. Publicaţia fusese informată că o pacientă ar fi fost umilită şi înfometată până la moarte. 

„Dă-mă în judecată pentru că ești nesimțită și nu mă mai suna. Scrie ce p**da mă-tii vrei tu, dacă nu înțelegi românești, handicapato! Dacă ești proastă! Eu îți explic ceva și nu înțelegi”, a spus la finalul discuției Blăjuț.

CONTEXT: Pe 14 septembrie, în timpul unei conferință de presă, ministrul Agriculturii a fost luat la întrebări. Insistența unui jurnalist pare să-l fi supărat pe Vladimir Bolea care a scos pe gură o înjurătură la adresa jurnalistului de la politik.md, Eduard Maciac: „M-o z***** p*** aista”, spune acesta colegului de alături.

La distanță de câteva minute de la cele întâmplate, Bolea a adresat scuze pentru cele spuse: „Regret nespus de mult pentru o exprimare nedemnă care a apărut pe fond de stres. Îmi cer scuze publice pentru greșeala comisă”, a scris pe pagina sa de Facebook. Mai multe voci din opinia publică i-au cerut lui Bolea să demisioneze.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal