Medicane - fenomenul meteorologic rar care declanșează inundații tot mai puternice
Inundațiile fulgerătoare care au ucis mii de persoane în Libia în această săptămână s-au produs în urma unui „medicane”, un fenomen meteorologic rar, dar distructiv, despre care oamenii de știință cred că se va intensifica într-o lume în încălzire, relatează Agerpres.ro.
・ Irina Soltan
CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CPNTEAZĂ. Fenomenele „medicane” sunt similare uraganelor și taifunurilor, însă se pot forma deasupra apelor mai reci. În imaginile surprinse din satelit, ele pot arăta ca o masă turbionară de nori de furtună ce înconjoară centrul, așa-numitul ochi.
Însă, aceste furtuni mediteraneene sunt în general mai mici şi mai puțin intense comparativ cu omoloagele lor tropicale și au mai puțin spațiu pentru a se dezvolta. Puterea lor maximă este în general echivalentă cu cea a unui uragan de categoria 1 pe scara Saffir-Simpson, cu o intensitate de 119 până la 153 km/h.
Pe lângă vânturile violente care le însoțesc, aceste „medicane” aduc ploi abundente. Furtuna Daniel a deversat până la 170 de milimetri de precipitații sub formă de ploaie în mai puțin de două zile în regiunea Cirenaica, în nordul Libiei, unde ploile sunt foarte rare în acest sezon.
Fenomenele „medicane” tind să se formeze toamna când marea este caldă, de obicei în vestul Mediteranei şi în regiunea situată între Marea Ionică şi coastele Africii de Nord. Un strat de aer mai rece provenind de la altitudini mai mari formează convecții cu aerul mai cald ce se ridică din mare, iar acestea converg în jurul unui centru de joasă presiune. Aceste furtuni de tip „medicane” se formează, în medie, o dată până la de două ori pe an, a indicat Administrația Națională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA.
Trei „medicane” s-au produs în largul coastei Greciei între 2016 şi 2018, în timp ce în 2019 serviciile meteorologice spaniole au identificat un astfel de fenomen între Insulele Baleare şi coastele algeriene.
În septembrie 2020, un fenomen „medicane”, însoțit de vânturi de până la 120 km/h a lovit Grecia, omorând trei persoane în orașul Karditsa şi declanșând inundații, alunecări de teren şi pene de curent. Sicilia a fost lovită de un astfel de fenomen în 2021.
CE URMEAZĂ. Experții afirmă că o creștere a temperaturilor de la suprafața mării, cauzată de schimbările climatice induse de activitățile umane, va intensifica evenimentele extreme, cum ar fi cicloanele sau „medicanele”, chiar dacă acestea ar putea deveni mai puțin frecvente.