Prodan, despre „remunerarea” de 5.000 de lei pentru membrii corului Televiziunii Naționale: „Să-l întrebăm pe domnul Țurcanu de ce a negociat așa”
Modul în care au fost plătiți artiștii care au evoluat în cadrul Adunării Naționale „Moldova Europeană” din 21 mai curent nu a fost decis de Ministerul Culturii, ci de instituțiile în care era angajați aceștia. Declarația a fost făcută de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul emisiunii „DESCIFRAT”. Prodan a precizat că fiecare angajator a purtat discuții de negociere cu Moldova-Concert, entitatea care a organizat evenimentul. Respectiv, toți cei care au evoluat în scenă pe 21 mai au semnat înainte de asta un contract de prestare de servicii.
・ Mardari Irina
CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ: Cele 4.000 de drapele care au fost distribuite în cadrul Adunării Naționale „Moldova Europeană” din 21 mai curent, au costat bugetul de stat un milion de lei, în timp ce corul Moldova al Televiziunii Naționale, format din cca. 30 de persoane, a primit doar 5.000 de lei, deși alte formații au încasat și câte 100.000 de lei. Lista cheltuielilor se arată într-un răspuns al Ministerului Culturii al R. Moldova oferit la solicitarea Asociației Obștești Centrul pentru Politici, Inițiative și Cercetări „Platforma”, care l-a publicat la 10 iulie.
Prodan susține că Ministerul Culturii nu achiziționează serviciile interpreților. Moldova-Concert este entitatea care se ocupă de acest lucru:
„Întrebările trebuie să fie adresate celor care au semnat contractele de prestare servicii. Ei au negociat. Nici corul, nici Lăutarii nu au primit bani de la Moldova-Concert. Toți au primit bani de la locul lor de muncă. Acolo nu au fost doar ei. Acolo au fost și operatori, sunetiști, ei cumva s-au implicat și nu au primit nimic din acești bani. Toate întrebările la domnul Țurcanu. De ce el a semnat acest contract cu această sumă simbolică de 5.000 de lei?”.
Sergiu Prodan a precizat că la ultima rectificare de buget, Ministerului Culturii i-au fost alocate 53 de milioane de lei.
„Acel concert (n.r. din 21 mai) nu a costat 53 de milioane. Evenimentul, prin plus valoarea pe care o aduce societății, a fost un eveniment cu o plus valoare enormă pentru societatea moldovenească. Noi ne propunem demararea cât mai rapidă a acestui parcurs european, acesta e obiectivul nostru nr.1. Toată lumea e cu ochii pe noi și noi trebuie să avem o anumită ținută. Dacă ești sărac, asta nu înseamnă că trebuie să porți o haină murdară. Cultura este fața noi. Cum apărem în fața lumii? Noi am demonstrat superb pe 21 mai. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost curățeai de după eveniment. Nu aveau ce curăți cei de la salubritate. Acolo a fost o sincronizare a unei societăți culte”, a spus ministrul Culturii.
Potrivit datelor furnizate de Minister, corul Televiziunii Naționale, format din cca. 30 de persoane, a primit cei mai puțini bani din rândul interpreților invitați în cadrul evenimentului din 21 mai, mai exact suma de 5.000 de lei. Astfel, Orchestra „Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros a încasat 100.000 de lei, la fel ca și Moldovan National Youth Orchestra, dirijată de Adriano Marian, fratele deputatului Radu Marian. Tot 100.000 lei a încasat și Vali Boghean&Band.
Restul interpreților prezenți au fost renumerați cu sume cuprinse între 90.000 de lei și 5.000 de lei.
CONTEXT: La data de 21 mai curent, în Piața Marii Adunări Naționale a avut loc o manifestație denumită Adunarea Națională „Moldova Europeană” la care au participat aproape 80.000 de cetățeni pentru a manifesta sprijinul față de vectorul pro-european al politicii externe și aderarea țării la UE până în 2030. Evenimentul a fost organizat simultan în peste 33 de orașe și capitale din UE, iar inițial Guvernul a estimat costurile la cca. 4,7 milioane de lei.