În Republica Moldova puțin se cunoaște despre conflictul din Nagorno-Karabah, chiar dacă se pot întrezări paralele cu care e familiarizat orice moldovean. Zilele acestea, conflictul a intrat din nou în atenția publică internațională. Azerbaidjan a atacat Nagorno-Karabahul într-o operațiune poziționată drept „anti-teroristă”, în timp ce pe teritoriu se află 120.000 de etnici armeni. Atacul a avut loc la câteva ore după ce patru soldați și doi civili au fost uciși de mine terestre amplasate, zic azerii, de sabotori armeni.
„Se pare că se întrezărește al treilea război (n.r. – în regiune) lucru de care oamenii s-au temut, dar pe care au sperat să îl evite prin diplomație în ultimele săptămâni și luni”, a declarat Thomas de Waal, specialist regional la fundația Carnegie Europe, la Euronews.
Înrăutățirea relațiilor cu Moscova
De ce am pomenit de Rusia în acest context mai devreme? Ei bine, istoric vorbind, Rusia a fost aliatul Armeniei. Ca să înțelegem contextul, se dă ecuația: Nagorno-Karabah, considerat teritoriu azer, e casa a 120.000 de etnici armeni. Aceștia primesc asistență umanitară prin coridoare terestre, unul dintre care este coridorul Lachin, singurul care-i leagă de Armenia.
După războiul din 2020, anume rușii au fost cei care au trimis 2.000 de oameni într-o misiune de pacificare pe coridorul Lachin. Și, spre marea consternare a Armeniei, acești 2.000 de pacificatori ruși au părut absolut ineficienți în fața presiunii tot mai mari exercitate de Azerbaidjan asupra populației armene asediate.
Analistul Artin Dersimonian a scris pentru Responsible Statecraft, în septembrie, că, drept urmare, Armenia a căutat în mod deschis să își diversifice relația de securitate separat de Rusia.
În ultimele luni, analiștii și politologii au semnalat o distanțare tot mai mare de Rusia. Și asta nu s-a limitat doar la nemulțumirile privind coridorul Lachin.
De exemplu, luna aceasta, premierul armean Nikol Pașinian a declarat că Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale va fi ratificat în întregime. Ce e asta? Ei bine, statutul de la Roma este anume acel tratat prin care se înființează Curtea Penală Internațională, anume acea Curte care emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, care e suspectat că a deportat ilegal copii din teritoriile ocupate ale Ucrainei în Rusia.
Decizia lui Pașinian, pe fundalul unei adevărate blocade a populației armenești din Nagorno-Karabah, efectuată de Azerbaidjan, a fost cu atât mai comentată și uimitoare.
Colac peste pupăză, tot în septembrie, Armenia a anunțat exerciții militare comune cu Statele Unite, care au început lunea trecută și urmează să se încheie la 20 septembrie. Exercițiile militare sunt o continuitate a refuzului Armeniei, în ianuarie, de a găzdui pe teritoriul său exerciții ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă conduse de Rusia, invocând refuzul organizației de a sprijini Erevanul în timpul escaladării din septembrie anul trecut din partea Azerbaidjanului.
Mai mult, premierul armean a declarat recent că a depinde doar de Rusia pentru securitate este o „greșeală strategică”. Într-un gest simbolic care susține această distanțare, soția lui Pașinian, Anna Hakobian, a călătorit la Kiev, pe 7 septembrie, și a livrat primul pachet de ajutor umanitar armean în Ucraina.
Puse cap la cap, reiese că Erevanul și-a exprimat din ce în ce mai mult sentimentul de trădare față de incapacitatea sau lipsa de voință a Moscovei de-i acorda sprijin.
De cealaltă parte, așa cum scrie Wall Street Journal într-un articol de opinie, Putin îi folosește pe armenii din Karabah ca pe niște pioni. La fel ca oamenii din Osetia de Sud și Abhazii din Georgia, sau comunitățile rusești din Ucraina, Karabahul îi oferă liderului de la Kremlin „o justificare pseudo-umanitară pentru imperialismul rusesc”. Până la conflictul izbucnit săptămâna aceasta, se vehicula că dacă Erevanul se răzgândește în privința asistenței ruse, SUA și aliații săi pot colabora cu acesta și cu Baku pentru a asigura bunăstarea armenilor din Karabah fără a se baza pe trupele rusești.
Având în vedere cât de numeroase și dure sunt mesajele Erevanului, e clar că acestea nu sunt întâmplătoare. Ce a răspuns la asta Rusia, însă? Deocamdată, a răspuns doar cu câteva declarații. Cuvinte, nimic mai mult.
La 8 septembrie, ambasadorul armean la Moscova, Vagarșak Harutunian, a fost convocat la Ministerul rus de Externe unde i s-a înmânat o notă de protest în legătură cu „seria de pași neprietenoși” ai Armeniei. Kremlinul s-a referit atât la procesul de ratificare a Statutului de la Roma, cât și la vizita lui Hakobian la Kiev și desfășurarea exercițiilor militare alături de americani.
Totuși, într-un articol pentru Radio Free Europe, Joshua Kucera scrie că Rusia poate utiliza nu doar vorbe, dacă simte că Armenia se îndepărtează prea mult de zona sa de influență. Kremlinul are mai multe pârghii prin care mai poate exercita presiuni asupra acesteia. Erevanul se bazează în mare măsură pe remitențele de la lucrătorii migranți din Rusia, un canal în care Moscova ar putea interveni dacă ar dori să o facă. Armenia primește aproape toate gazele naturale din Rusia. Iar forțele rusești de menținere a păcii din Nagorno-Karabah continuă să îndeplinească un rol critic de securitate acolo.
Ce va face Rusia acum?
La moment, se pare că Armenia s-a pomenit într-o încurcătură geopolitică. Sau, mai bine zis, Pașinian s-a trezit în dizgrație. În politica sa de distanțare de Rusia, noul conflict cu azerii pare să-l prindă pe nepregătite. Pașinian a împuns cu bățul suficient de des ursul de la Kremlin încât acum Moscova să stea cu mâinile în sân, dar nu s-a aliat suficient de tare cu Vestul pentru a primi asistență în potențialul război.
Zic asta pentru că Rusia nu pare dornică să intervină în noul conflict. Comentând cererea Armeniei ca trupele ruse de menținere a păcii să pună capăt luptelor, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat: „Și cum rămâne cu recunoașterea de către Erevan a Nagorno-Karabahului ca parte a Azerbaidjanului?". Iar fostul președinte rus Dmitri Medvedev, enervat de distanțarea Armeniei de Rusia, a spus despre premierul Pașinian: „Ghiciți ce soartă îl așteaptă”.
Drept urmare, o politică pe care până mai ieri a dus-o și R. Moldova – „Și cu Estu’ și cu Vestu’” – l-a lovit pe Pașinian fix în moalele capului. Și nu e vorba de diplomație aici, ci de indecizie. Strategia de rupere treptată de Marele Frate, în timp ce cocheta cu Fratele De Peste Ocean, s-a dovedit a fi greșită într-un prezent în care trebuie să fii categoric. Ori ieși din relația toxică, ori suferi consecințele.
P.S.: După scrierea acestui editorial, aflăm că autoritățile din Republica nerecunoscută Nagorno-Karabah au anunțat că au ajuns la un acord privind o încetare completă a focului.
Conform acordului, restul militarilor armeni vor fi retrași „din zona de desfășurare a contingentului rus de menținere a păcii” din Nagorno-Karabah, în timp ce unitățile armate ale republicii nerecunoscute vor fi desființate și echipamentele grele vor fi retrase.
Acordul, au subliniat autoritățile din republica nerecunoscută, a fost încheiat „prin medierea comandamentului contingentului rus de menținere a păcii desfășurat în Nagorno-Karabah”.
Să fi făcut alegerea?
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.