CE S-A ÎNTÂMPLAT. Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, speră că UE va deschide negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova până la sfârşitul anului, cerând ca speranţele acestor ţări candidate să nu fie dezamăgite.
„Dacă Ucraina şi Moldova sunt pregătite, negocierile de aderare ar trebui să poată începe, iar paşii ar putea fi făcuţi treptat. Fiecare ţară merge pe drumul său, dar să nu dezamăgim milioanele de oameni care consideră Europa ca fiind casa lor", a îndemnat ea.
Preşedinta Parlamentului European şi-a arătat întotdeauna sprijinul pentru Ucraina şi pentru aderarea acesteia la UE. Ea a fost primul reprezentant al unei instituţii a UE care a vizitat Kievul în aprilie 2022, după începerea invaziei ruse în Ucraina.
DE CE ASTA CONTEAZĂ. În iunie 2022, UE a acordat Ucrainei statutul de candidat la aderare, într-un gest extrem de simbolic, alături de Moldova. În schimb, a negat Georgiei acest statut, cerând mai multe reforme de la Tbilisi.
Executivul UE urmează să prezinte un raport la sfârşitul lunii octombrie cu privire la progresele înregistrate de Ucraina şi Republica Moldova şi să decidă dacă să deschidă sau nu negocierile de aderare, înainte ca cele 27 de state membre să abordeze problema la summitul de la Bruxelles de la jumătatea lunii decembrie.
CONTEXT. Cinci ţări din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia) au, de asemenea, statutul de ţară candidată. Unele dintre ele au fost angajate în negocieri de aderare, în câteva cazuri cu mai mult de zece ani în urmă. Negocierile cu Turcia sunt blocate de mai mulţi ani
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.