Șeful Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru, propus de premierul Dorin Recean la șefia Ministerului Finanțelor

Șeful Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru, propus de premierul Dorin Recean la șefia Ministerului Finanțelor

Anunțul vine după ce ministra finanțelor, Veronica Sirețeanu a anunțat că se retrage din funcție, din motiv că intră în concediu de maternitate.

Cristian Bolotnicov

CE S-A ÎNTÂMPLAT. Premierul Dorin Recean a anunțat că a propus președintei Maia Sandu, numirea șefului Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru în funcția de ministru al finanțelor.

„Am transmis astăzi către Președinta Sandu propunerea de numire a lui Petru Rotaru în funcția de ministru al Finanțelor. Petru Rotaru cunoaște bine sistemul finanțelor publice și a demonstrat un rezultat bun în activitatea sa în calitate de șef al Serviciului Fiscal de Stat”, a menționat prim-ministrul.

Petru Rotaru deține funcția de director al Serviciului Fiscal de Stat din 30 martie curent.

Recean a mulțumit Veronicăi Sirețeanu pentru eforturile depuse în „asigurarea și gestionarea finanțării corespunzătoare a politicilor guvernării”. 

„Împreună vom continua să lucrăm pentru a asigura stabilitatea financiară și pentru a promova dezvoltarea economică a țării”, a asigurat Recean.

DE CE ASTA CONTEAZĂ. Potrivit Constituției, președintele R. Moldova numește prin decret membrii Guvernului, la propunerea expresă a prim-ministrului.

CONTEXT. Veronica Sirețeanu a făcut parte din Guvernul Recean, învestit la 16 februarie curent după demisia prim-ministrei Natalia Gavrilița. La 26 septembrie, a fost anunțată plecarea acesteia din Guvern, de către premierul Dorin Recean.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.