CE S-A ÎNTÂMPLAT. Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat noi reglementări care interzic membrilor fostului Partid Șor, declarat neconstituțional, să participe în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie.
„În contextul războiului hibrid, asigurării proceselor democratice în cadrul scrutinului electoral și excluderii pericolului la adresa securității statului și democrației, emanat de la persoanele a căror acțiuni au dus la declararea neconstituționalității unui partid politic”, se arată în document.
Azi a fost adoptată decizia CSE din 4 octombrie 2023 prin care au fost stabilite criterii de individualizare cu privire la persoanele care nu au dreptul de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie și posibilitatea de contestare a acestor decizii administrative la Curtea de Apel. De asemenea, azi Parlamentul se întrunește în ședință plenară pentru a completa Codul electoral cu prevederi ce îl va pune în acord cu considerentele reținute de Curtea Constituțională (...) Instituțiile statului nu vor admite ca membrii unei grupări criminale organizate să fraudeze alegerile.
Autor: Dorin Recean, premierul R. Moldova
Dispoziția CSE din 4 octombrie 2023
CSE
DE CE ASTA CONTEAZĂ. Conform noilor prevederi, adoptate în regim de urgență, Comisia Electorală Centrală va alcătui lista persoanelor fără drept de a candida la alegeri, în baza datelor Procuraturii Generale, SIS, CNA și a altor instituții. Potrivit dispoziției, nu vor putea candida persoanele care au statut de bănuit, învinuit, inculpat, în săvârșirea infracțiunii, care au fost menționate de curte la declararea ca neconstituțională a partidului Șor. Totodată, fără drept de a candida vor fi și persoanele care au fost excluse din scrutinul electoral, anterior, ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale, comise în mod internațional sau incluse în sancțiunile internaționale.
CONTEXT. Măsurile au fost anunțate de speakerul Parlamentului, Igor Grosu, în dimineața zilei de 4 octombrie. Oficialul a anunțat că Parlamentul urmează să se întrunească în ședință pentru a adopta completările la Codul Electoral, care să corespundă deciziei Curții Constituționale.
La 3 octombrie, după o ședință de aproape cinci ore, magistrații Curții Constituționale au dat curs sesizării Partidului Șor care s-au plâns pe modificările la Codul Electoral. Înalta Curte declară neconstituțională prevederea prin care membrii partidului scos în afara legii nu pot participa la alegeri.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.