Dosarul, meticulos asamblat de Procuratură și de temuta agenție KGB, a avut ulterior un rol educativ, fiind analizat în detaliu la sediul central al Serviciului de Securitate Sovietic, ca un adevărat studiu de caz.
Cine au fost „teroriștii”?
Primul „erou” al poveștii uitate prin dosarele Arhivei Naționale este Nicolae Caragea. Acesta s-a născut în 1932, în comuna Răciula, județul Lăpușna, într-o familie de țărani. Cum înainte de 1940, tatăl său deținea o avere de 15 desetine de pământ, printre care de livadă și vie, alături de cai, boi și alte trei case, în 1949 a fost inclus pe listele celor care urmau a fi deportați. Fuga de acasă însă l-a scăpat de surghiun.
Fiul său, Nicolae Caragea a terminat cinci clase în satul natal și, între 1951 și 1954, a efectuat stagiul militar obligatoriu în Armata Sovietică. Ulterior s-a căsătorit și a lucrat în mai multe regiuni ale Uniunii Sovietice.
În 1957 a primit o sentință de condamnare la șase ani de privațiune de libertate pentru „banditism”, fiind însă liberat condiționat. Mai apoi, în 1962, a primit alte șase luni de închisoare, pentru deținerea ilegală a unui pistol.
Nicolae Caragea
Mihai Tasca
Al doilea „protagonist" al acestei epopei este Nicolae Gudumac, născut în 1942 în comuna Iablona Veche, județul Bălți. Educația sa s-a limitat la opt clase absolvite în școala din satul natal, după care a ales să urmeze o școală de șoferi în Bălți. Odată angajat la parcul urban din oraș, Nicolae s-a înrolat în Uniunea tineretului comunist, devenind comsomolist.
Totul s-a schimbat radical pentru Nicolae la data de 2 iulie 1962, când, dintr-un moment de neatenție, a lovit și ucis o tânără pe o trecere de pietoni. Consecințele juridice nu au întârziat: a fost condamnat la trei ani de detenție, din care a fost eliberat după doar doi ani. Cu o foaie de parcurs marcată de mai multe sancțiuni din partea miliției sovietice, toate pentru „acte de huliganism", Nicolae a decis să-și încerce norocul în altă parte și a părăsit RSSM, îndreptându-se spre Odesa.
În septembrie 1964, alături de alți săteni, a furat mai multe bunuri dintr-o casă din Răciula, având miliția pe urmele sale.
Nicolae Gudumac
Mihai Tasca
Tentativele lui Nicolae de a se angaja în sectorul naval, concret la Direcția Transporturi Maritime Internaționale din portul Odesa, se soldează cu un eșec categoric. Cazierul său judiciar, întinat de condamnări și sancțiuni, servește drept principalu obstacol care îi împiedică angajarea atât în marina externă, cât și în cea internă.
Deziluzionat și fără alte opțiuni imediate, Nicolae pleacă la 27 septembrie. Înghesuit într-o mașină de ocazie, pune capăt șederii sale în Odesa și își îndreaptă pașii spre orașul Bender.
Nemulțumirea i-a unit
A doua zi, la 28 septembrie 1964, cei doi se întâlnesc în parcul central din oraș, fără însă a se fi cunoscut înainte de acest moment. Procurorii rețin în dosar că prima lor interacțiune a avut loc dimineața, când Caragea, intrigat de uniforma maritimă a lui Gudumac, ce-și petrecuse noaptea în parc, l-a întrebat unde se află cantina.
În cursul unei discuții aparent banale, cei doi au descoperit un punct comun – un trecut complicat, marcat de antecedente penale. Caragea a fost cel care a luat inițiativa unei discuții mai private cu Gudumac. Retrăgându-se în toaleta publică a orașului, Caragea și-a deschis sufletul, lamentându-se despre condițiile precare de viață – un salariu infim de 40 de ruble – și despre faptul că trecutul lor criminal le închidea orice ușă spre un viitor mai bun în URSS.
„Viața dincolo de granițe este mult mai bună. M-am decis să fug în Turcia. Te-ai gândit să vii cu mine? Putem ajunge acolo fie pe mare, fie cu avionul. Odată ajunși, ne ducem direct la Ambasada SUA, facem declarații antisovietice și vom fi recompensați cu sume generoase de bani. Și femei vor fi. Planul nu este dificil de pus în practică, dar trebuie să acționăm cu hotărâre", a spus Caragea, încercând să-l atragă în planul său pe Gudumac.
Pentru a-și întări oferta, Caragea i-a prezentat armele sale: un pistol german de tip Parabellum și un cuțit. Gudumac a cerut o zi de răgaz pentru a lua o decizie. În interludiul acestui timp de reflecție, cei doi au urmărit împreună filmul „Cine ești tu, dr. Sorge?", și au încercat să găsească adăpost la o cunoștință din oraș, fără succes însă. După o noapte petrecută în gara din Bender, cei doi fac un pas spre destinul lor nesigur: își achiziționează bilete de autobuz pentru traseul Bender - Cahul, cu o oprire planificată la Ceadîr-Lunga, în dimineața zilei de 29 septembrie.
La 13:00 ajung la Ceadîr-Lunga și află mai multe informații despre avion: câte curse face pe zi, dacă face plinul în oraș, pe ce distanță ajunge benzina. În dosar, anchetatorii au stabilit că deși Caragea și-a spus adevăratul nume când a procurat biletul de avion, Gudumac a oferit un alt nume.
La 13:50, cei doi se aflau în avionul care a decolat, înspre Chișinău.
„Zburăm spre Turcia!”
La o altitudine de aproximativ 100 de metri, atmosfera în avion se schimbă brusc. Caragea scoate pistolul, în timp ce Gudumac folosind un cuțit, îi imobilizează rapid pe doi pasageri: un căpitan din armată și un civil. Nu pierd timpul. Caragea descinde în cabina piloților și anunță sec: „Avionul e capturat."
„Fără rezistență. Zburăm spre Turcia. Altitudinea să nu depășească 50 de metri pentru a evita interceptarea. Fără trucuri, altfel vor fi consecințe fatale," ordonă Caragea. Piloții, cu fețe marcate de uimire și surpriză, se schimbă scurte priviri. Primul pilot, Anatolii Şeveliov, întreabă ușor derutat: „Unde?" „În Turcia," vine răspunsul. „Atunci, zburăm în Turcia, dacă asta doriți," confirmă Şeveliov.
Dosarul dezvăluie o conspirație tacită între piloți. Într-o clipă de înțelegere mută, hotărăsc să întoarcă avionul. Cu dibăcie, încep să descrie un cerc larg în aer, luând-o înapoi spre Chișinău. Își aleg un traseu de zbor ingenios, planând deasupra văgăunilor și imașurilor pustii pentru a evita orice localitate și, prin urmare, orice posibilitate de a fi detectați.
„Avem destul combustibil pentru a ajunge la Istanbul? Cât va dura zborul?" întreabă Caragea și Gudumac, vădit nerăbdători.
„Avem 500 de litri. Vom ajunge în aproximativ o oră," asigură piloții, păstrându-și calmul.
Caragea, cuprins de un val de dispreț și exasperare, se îndreaptă spre căpitanul militar din avion și spune: „M-am săturat până peste cap, de colhozuri și colhoznici. Cine este acesta? Dacă este de la KGB, îl împușc."
Un alt membru al echipajului, Baidețchi, aruncă o întrebare printr-o grimasă de incertitudine: „Și cum ne întoarcem noi din Turcia?"
„Lasă că mă ocup eu," asigură Caragea.
În timp ce „zborul spre Turcia" se prelungește, cei doi încep să simtă că ceva nu este în ordine. „Ar fi trebuit să vedem marea de mult timp," murmură ei. Apoi, într-un moment de realizare șocantă, Gudumac observă antenele de la Aeroportul Chișinău.
„Ne-au păcălit!" strigă el, iar cei doi se năpustesc furioși asupra piloților.
Piloții avionului
ANRM
Unul din piloți, Anatolii Seveliov, a efectuat o manevră brusă de ridicare a aeronavei, încercând să smulgă pistolul din mâna lui Caragea. Dar arma este legată ferm cu ață de încheietura mâinii lui Caragea, și cu ajutorul lui Gudumac, acesta reușește să tragă patru focuri de armă: trei în direcția lui Anatolii Șeveliov și unul spre Vladimir Bidețchi. O încăierare frenetică are loc în cabina piloților.
Cu o viteză de 200 km/h, avionul se prăbușește în câmpurile aparținând Institutului de Cercetări Agricole din proximitatea Chișinăului, mai exact în zona orășelului Costiujeni. Fumul și flăcările se ridică precum un semnal macabru în cerul de amiază.
Locul prăbușirii avionului
Mihai Tasca
Piloții, pasagerii și cei doi teroriști reușesc cu greu să iasă din carapacea de metal în care se transformase avionul. În depărtare, lucrătorii de pe câmp încep să se apropie, atrași de grozăvia dezastrelor, dar Caragea și Gudumac profită de momentul de confuzie generală pentru a-și face o ieșire discretă și precipitată. În spatele lor, un maldăr de metal, flăcări și fum, un mormânt comun pentru speranțele și planurile lor nerealizate.
Colac peste pupăză, la acest episod, anchetatorii au mai și calculat că paguba provocată statului se cifra la 21.308, 11 ruble.
Avionul după prăbușire
Mihai Tasca
Peste haosul și fumul ce învăluia zona prăbușirii, Caragea își ia rămas bun de la Gudumac. „Nu mă dau prins," îi spune el, stabilind o întâlnire pentru data de 15 octombrie, în satul său natal, Răciula. În timp ce cei doi își continue drumul în direcții diferite, piloții și pasagerii rămași își găsesc calea spre spitalele apropiate.
Anatolii Șeveliov, grav rănit dar conștient, găsește puteri de a comunica anchetatorilor semnalmentele celor doi teroriști. Descrie unul ca având între 30-35 de ani, statură înaltă, păr blond, și îmbrăcat în uniformă de marinar. Celălalt este mai tânăr, cu vârsta estimată între 20-25 de ani și îmbrăcat în haine civile. Astfel, roata justiției începe să se învârtă, accelerată de detaliile furnizate, și o urmărire intensă este pusă în mișcare pentru a-i găsi pe cei doi.
Începe ancheta
Dosarul penal intentat împotriva lui Gheorghe Caragea și Nicolae Gudumac a inclus capete de acuzare foarte grave precum „Trădare de patrie" și „Omor premeditat," conform articolelor 61 și 88 din Codul Penal al RSS Moldovenești.
Ajungând în Chișinău, Caragea își găsește refugiu la o cunoștință de-a sa, Nina Enachi. Într-o stare de aparentă deprimare, el îi mărturisește faptele sale și îi cere ajutorul pentru a-și schimba hainele, indicând chiar o rudă care ar putea să-l ajute.
Întrebându-l de motivele deturnării, Nina află despre trecutul sumbru al familiei lui Caragea, despre rudele care fuseseră trimise în Siberia după ce s-au opus închiderii Mănăstirii Răciula. Anterior, Caragea îi mai afirmase Ninei Enachi, la 13 septembrie 1964, despre planurile sale de a fugi peste hotare, obținând din partea ei, chiar și 150 de ruble.
La 1 octombrie, Nina a mers după ajutor la una din verișoarele lui Gheorghe, povestindu-i despre cele întâmplate, însă aceasta a refuzat să ofere ajutor. În aceeași zi, la insistențele feciorului ei, această verișoară a mers și a relatat despre toate la organele de securitate.
Rapid, a fost formată o echipă specială de intervenție, alcătuită din opt membri și comandată de locotenent colonelul Andrei Bajenov, șeful Miliției Chișinău, la care s-au adăugat și forțe suplimentare. Planul detaliat de acțiune a fost pregătit în sediul Miliției din raionul Octombrie, situat pe strada Frunze, azi redenumită Columna.
Acolo, echipa a examinat planul apartamentului și și-a asumat responsabilități specifice: patru milițieni au primit misiunea de a pătrunde în apartament, în timp ce ceilalți patru urmau să supravegheze exteriorul, inclusiv geamurile.
Blocul în care a intervenit Miliția
Mihai Tasca
La data de 2 octombrie 1964, la ora 10:40, forțele de intervenție au pus planul în aplicare, sunând la ușa apartamentului unde se ascundea Gheorghe Caragea. Acesta, simțind amenințarea, a încărcat arma, dar Nina l-a implorat să nu recurgă la violență. Imediat ce a ieșit din locuință, Nina a fost rapid capturată și dusă de forțele de ordine pentru a fi interogată.
Confruntarea armată a izbucnit la doar câteva zeci de secunde după ce au sunat la ușă. Iosif Spector, unul dintre ofițerii de miliție, a fost rănit mortal în schimbul de focuri. Șeful Miliției l-a fel, rănit mortal, s-a târât până la mașină, iar a doua zi a decedat în spital.
În cele din urmă, Miliția a supus unui adevărat tir ușa și geamurile apartamentului, continuând lupta cu Caragea. La orele 12:55, după ce au constatat că nu îl pot reține, milițienii au aruncat câteva grenade lacrimogene. Văzând că este înconjurat și că nu mai are scăpare, Caragea s-a sinucis, împușcându-se în frunte, la scurt timp fiind împușcat și de milițieni.
De la locul faptei, au fost ridicate 15 cartușe trase din pistolul Parabellum și 33 din pistolul de fabricație rusească Makarov.
Arma ridicată de la fața locului
Mihai Tasca
Ancheta și condamnarea lui Gudumac
Între timp, cel de-al doilea terorist, Nicolae Gudumac, a luat o mașină de ocazie și a ajuns la Bender. Nu a stat prea mult, fiind reținut la scurt timp de milițieni.
Fiind recunoscut de pilot, a fost arestat și interogat. De altfel, ancheta preliminară a durat destul de puțin timp. În cursul investigațiilor, procurorii au interogat 48 de martori și au executat o serie de expertize și alte acțiuni procesual-penale.
La 19 ianuarie 1965, dosarul era deja finalizat, fiind înaintate acuzațiile. Nicolae Gudumac și apropiata sa, Nina Enachi, au fost inculpați în proces, iar cazul a ajuns pe masa Coleigului Penal al Judecătoriei Supreme a RSSM.
La proces, Gudumac a pledat vinovat și a afirmat că ar fi executat toate infracțiunile sub amenințarea lui Caragea. În același timp, procurorii au acuzat-o pe Nina Enachi, că l-a ținut mai multe zile în casă pe Gudumac, deși a avut toate posibilitățile să-l denunțe Miliției.
Verdictul judecătorilor a fost unul dur: Nicolae Gudumac a fost condamnat la pedeapsa capitală, prin împușcare, iar Nina Enachi, a primit patru ani privațiune de libertate.
Extras din sentința Judecătoriei Supreme a RSSM
ARNM
Hotărârea era definitivă și irevocabilă, fără posibilitatea de a fi supusă vreunei căi de atac.
Extras din materialele dosarului
ANRM
La 5 aprilie 1965, Gudumac a fost executat prin împușcare.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.