Miercuri seara, 4 octombrie, în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, s-a dat „Stai jos sau cazi” o dramatizare după cartea cu același nume a scriitorului Bogdan Munteanu.
Au trecut câteva zile și amintirea emoțiilor a pălit doar puțin. Vreau foarte mult să folosesc expresii de tipul „m-a dat peste cap”, „mi-a răscolit sufletul”, dar înțeleg că așa îmi voi limita expresia emoțiilor și, probabil, va suna insuficient și superficial pentru cine citește.
„Stai jos sau cazi” de Bogdan Munteanu.
Foto: Rodica Țurcan
Povestea e a lui Ciprian, un bărbat de 40 de ani care trăiește cu epilepsie sau Epi, cum e supranumită în roman. O suită de evenimente care dezvoltă relația lui cu Epi, familia, prietenii și cu sine.
Dacă lectura de unul singur permite un soi de distanțare față de personaj și istoria lui, spectacolul m-a aruncat fix în mijlocul emoțiilor. Știți ce e mai neplăcut în toată istoria? Că-ți vezi toate reacțiile pe scenă. Tot ce poți simți și nu vrei să recunoști într-un efort de raționalizare.
Frică, senzație de inutilitate, dorința de a fi cât mai departe de tot ce se întâmplă, dar și compasiune. Ești îngropat în această experiență și n-ai scăpare decât să treci împreună cu actorii prin fiecare moment și emoție până la sfârșit. Dacă în timpul lecturii cauți momentele amuzante, în timpul spectacolului le simți ca pe un râs de nevoie.
Povestea e a lui Ciprian, un bărbat de 40 de ani care trăiește cu epilepsie sau Epi.
Foto: Dinel Dumitru Teodorescu
Există o expresie folosită în ultimul timp când e vorba despre tehnologii VR și alte chestii pe care nu-mi dau oboseala să le cunosc - Experiență Imersivă. Acea condiție în care ți se schimbă unghiul din care privești lumea și te vezi cu totul altfel. În cazul spectacolului Stai jos sau cazi e în zona de empatie. Când ești cufundat în lectură, experiența se derulează conform creierului tău și a regulilor pe care așa sau altfel ni le setăm toți.
În sala de teatru creierul meu și-a bătut joc de corp cum a vrut el, m-a ținut cu nod în gât, în transpirație rece, mi-a vuit în urechi și m-a dat în lacrimi. În toate reacțiile pe care le-am curățat din viața mea pe parcursul anilor. Și le-am înlocuit cu o atitudine destul de distantă, dar atât de comodă și convenabilă pentru a funcționa ca individă.
Dacă lectura de unul singur permite un soi de distanțare față de personaj și istoria lui, spectacolul m-a aruncat fix în mijlocul emoțiilor.
Foto: Luana Popa
Și totuși, dacă pe dinăutru fierbeam în reacții, eram stană. Nu m-am apropiat să salut scriitorul care era în holul teatrului, deși cel mai mult îmi doream să-i spun felicitări, mă bucur mult că viața cărții a ajuns aici. Cărții, despre care mulți dintre prieteni și cititori din librărie au obosit să audă de la mine.
Nu mi-am dat voie să plâng când am simțit nevoia, nu am făcut prea multe poze, deși nu era interzis.
Și dacă pare că scriu mai mult despre mine decât despre spectacol, actori și persoane implicate în realizarea lui, las informația aici, poate ajungeți să fiți suficient de intrigați și mergeți la spectacol, de fiecare dată când auziți că se dă în orașul vostru sau în apropiere.
Poate ajungeți să fiți suficient de intrigați și mergeți la spectacol, de fiecare dată când auziți că se dă în orașul vostru sau în apropiere.
Foto: Dinel Dumitru Teodorescu
Stai jos sau cazi - roman scris de Bogdan Munteanu și dramatizat de el, alături de Daniela Șilindean.
Curator - Oltița Cîntec,
Regizori - Cristi Avram și Miruna Hriscu,
Actori - Cocoș George, Ioana Natalia Corban, Liliana Mavriș Vârlan, Dragoș Maftei, Cosmin Rotariu și Ionela Arvinte.
Sper că spectacolul va avea o viață lungă. Și că va ajunge într-o zi și la Chișinău iar eu voi citi despre experiențele voastre, vă voi întreba: cum a fost și ce-ai simțit și cine ți-a plăcut mai mult, și dacă ai crezut etc.
Munca din spatele știrilor, articolelor, istoriilor de viață, editorialelor și emisiunilor AGORA se datorează unei echipe de 25 oameni. Însă, pe lângă acești oameni dedicați care pun combustibil în motorul AGORA, mai avem o categorie de autori, cu statut special. Aceștia sunt contributorii AGORA. Contributorii sunt o comunitate de persoane, organizații, think tank-uri și companii care participă la diversificarea agendei publice prin opinii, comentarii, analize sectoriale și expertize bazate pe experiență și cunoștințe solide. Contributorii AGORA sunt cei care ne ajută să înțelegem mai bine procesele sociale, economice și politice din țară și din lume. Viitorul AGORA depinde numai de încrederea cititorilor noștri și de calitatea materialelor pe care le producem. Investește în dezvoltarea redacției AGORA printr-un abonament digital. Devino membru: https://agora.md/membership.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.