Potențial energetic. În țară sunt cel puțin 11 zone cu potențial de  energie eoliană nevalorificat

Potențial energetic. În țară sunt cel puțin 11 zone cu potențial de energie eoliană nevalorificat

Republica Moldova are un potențial de energie verde, dar acesta nu este valorificat, arată datele unui studiu.

Ana Baciu

CE S-A ÎNTÂMPLAT. În Republica Moldova sunt cel puțin 11 zone cu potențial de energie eoliană nevalorificat, ce ar permite creșterea ponderii energiei verzi produse în țară până la 30% către 2030, arată datele preliminare ale unui studiu realizat de Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova.

Aceste rezultate urmează să fie valorificate în vederea organizării, până la sfârșitul anului, a primelor licitații de către Guvern în cazul parcurilor eoliene mari.

Potrivit autorilor cercetării, au fost studiate 34 de arii cu potențial de energie a vânturilor, fiind excluse traseele tradiționale ale păsărilor migratoare de-a lungul Nistrului și Prutului, zonele împădurite și cele rezidențiale. În plus, s-a ținut cont de radarele și aeroporturile internaționale existente.

Vezi și: Bani (d)in vânt. De ce în R. Moldova turbinele eoliene sunt second-hand, cât aport energetic aduc și de ce ramura nu se dezvoltă pe deplin

Studiul a luat în calcul infrastructura existentă, distanța până la cea mai apropiată stație electrică, capacitatea liniilor, cele mai apropiate drumuri de acces. După o primă triere, au rezultat 11 zone cu potențial mare de a dezvolta ferme eoliene.

În cazul a trei zone, Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova va extinde cercetările, cu vizite la fața locului, pentru a face măsurători și a studia relieful. Alte componente analizate vor fi capacitățile fizice ale rețelelor și calculele financiare.

CONTEXT. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a spus că paralel se pregătește un mecanism prin care potențialii investitori care obțin rezervarea capacităților și avizele de racordare să finalizeze proiectele începute, dar să nu țină capacitatea blocată ani, ca ulterior să comercializeze aceste acte pe o piață secundară.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.