Centrul de Excelență Prysmian, oportunități de angajare pentru tinerii absolvenți

Centrul de Excelență Prysmian, oportunități de angajare pentru tinerii absolvenți

Generarea de noi locuri de muncă pentru tineri este stringentă pentru prosperarea economică a unui stat și acest subiect rămâne actual atât în Republica Moldova, cât și în România. Astăzi tinerii sunt mai activi în valorificarea șanselor de angajare decât erau acum doi-trei ani, iar sondajele arată că atunci când își caută un job, cel mai mult pentru ei contează mediul de lucru și oportunitățile de carieră, iar cele mai solicitante locuri de muncă sunt cele care au un volum mare de recrutări.

Cristian Gheorghe

Astfel, ei caută să-și asigure viitorul, în special, acolo unde angajatorii sunt dispuși să investească în dezvoltarea lor profesională. Aceste realități sunt foarte bine înțelese de top-managementul marilor companii internaționale, inclusiv de Prysmian Group, care dezvoltă constant proiecte ce oferă noi locuri de muncă la nivel local, regional, internațional și oportunități de dezvoltare în cel mai avansat mediu tehnologic de pe piața globală de excelență IT.

În această ordine de idei, este concludent exemplul fabricilor de telecom și energie Prysmian din Slatina, cu un total de peste 1.500 de angajați, unde tinerii care își doresc o carieră în domeniul infrastructurii de comunicații IT dispun de oportunități reale, bine conturate, de angajare și de perfecționare profesională. Dincolo de faptul că Prysmian Group România a fost permanent deschisă pentru noi angajări, susținând comunitatea locală, compania a organizat și târguri ale locurilor de muncă, astfel încât viitorii colegi să primească răspunsuri concludente și exhaustive la întrebările lor, chiar de la oamenii care lucrează în fabrică. Iar pozițiile de recrutare sunt cu adevărat extrem de generoase și atractive: dezvoltatori de soluții SAP, dezvoltatori IT, ingineri de producție, calitate, R&D, logistică, electricieni, etc.

Mai mult decât atât, Prysmian a deschis în Slatina și un Centru de Excelență IT. Aici, viitorii specialiști se pot pregăti la cele mai înalte standarde moderne, accesând diferite programe oferite de întregul grup Prysmian, lider mondial în industria sistemelor de cabluri în domeniul energiei și telecomunicațiilor. Este, cu adevărat, o oportunitate uriașă pentru tinerii care vor să crească în cariera lor profesională, căci compania noastră are circa 28.000 de angajați în cele 140 de fabrici din peste 50 de țări. Amintesc că producem cabluri subterane și submarine, sisteme de transmisie și distribuție a energiei electrice, cabluri speciale pentru aplicații în multe industrii și cabluri de tensiune medie și joasă pentru sectoarele de construcții și infrastructură. Pentru industria telecomunicațiilor producem cabluri și accesorii pentru transmisie de voce, video și date, oferind o gamă largă de fibre și cabluri optice și de cupru și sisteme de conectivitate. E un domeniu de activitate care necesită dezvoltare permanentă, iar pentru acest lucru avem nevoie de specialiști de o înaltă calificare, cu spirit inovativ și ambiții de dezvoltare profesională. Tocmai de aceea deschiderea Centrului de Excelență IT, cu un program academic racordat la necesitățile mereu actualizate ale industriei cablurilor, a fost nu doar o idee perfect vizionară, ci și o necesitate imperioasă, dictată de scopul nostru general de a construi o legătură sustenabilă, durabilă, cu viitorul. 

Am menționat mai sus că tinerii își doresc în mod special un mediu de lucru care să-i inspire, să-i instruiască continuu și să le satisfacă dorința de a se realiza profesional. Absolvenții Centrului de Excelență IT Prysmian dispun de perspective vaste în acest sens. Doar să ne gândim la proiectele de portofoliu ale Prysmian ce numără sute și sute de kilometri de cabluri submarine de fibră optică ce conectează între ele țări, insule și continente și construiesc coridoarele de energie în valoare de miliarde de euro. Apropo, ca fapt divers, să spun că prin cablurile Prysmian sunt alimentate și asemenea clădiri renumite în toată lumea precum The Shard din Londra, noul muzeu Luvru din Abu Dhabi, faimosul turn Burj Khalifa din Dubai și altele. Deci, pentru absolvenții Centrului de Excelență IT călătoria începe la Slatina, dar dimensiunea acesteia acoperă, practic, tot globul. 

Evident, nu am cum să nu spun că responsabilitatea enormă a funcționării la randament maxim a Centrului de Excelență IT de la Slatina cade pe umerii domnului Giampaolo Verrati, HR Director la Prysmian România, care afirmă că una dintre cheile succesului în afaceri este modul în care înțelegem a transforma echipele pentru a răspunde provocărilor viitorului, a le face adaptabile și dispuse să învețe continuu pentru a reuși să țină pasul cu un mediu de lucru din ce în ce mai dinamic. 

Datorită acestui proiect care înseamnă o academie plătită cu normă întreagă pe o perioadă de trei luni și dedicată SAP, infrastructurii şi celorlalte aplicaţii de business ale companiei noastre, 60 de absolvenţi ai facultăţilor tehnice şi economice devin potențiali angajați în cadrul companiei, iar primii dintre aceștia și-au desfășurat activitatea în Centrul de Excelență IT chiar în această primăvară. Procesul de studiu începe prin sesiunea de inducție și relaționarea cu restul colegilor, ca apoi să intre într-un proces de activități și pregătiri zilnice în cadrul departamentului de IT.

Așa cum, la Slatina, operează cea mai mare fabrică de fibră optică din Europa, care a devenit un punct de producţie global, pentru întreaga companie Prysmian Group, și Centrul de Excelenţă în IT este responsabil pentru implementarea agendei globale IT. Pentru a realiza acest lucru, Prysmian a încheiat anterior parteneriate cu universităţi prestigioase din România şi a conceput acest proiect de recrutare în trei arii de expertiză: Business application, IT Infrastructure şi SAP. Este absolut firesc ca aceste procese să fie extinse și în Republica Moldova, astfel integrarea economică cu România să continue să depășească zona romantică și să atingă un nivel pragmatic de implementare punctuală. Voi reveni la acest subiect mai târziu, când voi putea formula rezultate concludente ale inițiativelor Prysmian Group demarate la Chișinău. Până atunci, să nu uităm că înțelegerea aprofundată a proceselor de afaceri și a motivației angajaților este o resursă inepuizabilă în demersul de a crea locuri de muncă pentru tinerii specialiști. Iar aceasta, pe de o parte, înseamnă o valorificare inteligentă a potențialului uman în efortul global comun de a trece spre un model economic sustenabil care să nu afecteze echilibrul ecosistemelor naturale, iar pe de alta, înseamnă asigurarea unui trai decent al cetățenilor și a unui viitor strălucit pentru tinerii capabili și deciși să-și construiască o carieră de succes.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.