,,Scrisori anonime pot scrie și eu o mie”. Reacția șefului adjunct Direcției Asistență Medicală Chișinău la un presupus caz de hărțuire sexuală într-un spital

Foto simbol

ziarulcurentul.ro

,,Scrisori anonime pot scrie și eu o mie”. Reacția șefului adjunct Direcției Asistență Medicală Chișinău la un presupus caz de hărțuire sexuală într-un spital

,,Scrisori anonime despre faptul că cineva a intenționat să mă hărțuiască și eu pot scrie o mie”. Aceasta este reacția lui Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcției Asistență Medicală și Socială, solicitat să se expună pe marginea unui caz de presupusă hărțuire sexuală într-un spital din capitală, caz documentat de Moldova.org.

Daniela Danu

CE S-A ÎNTÂMPLAT. Cazul s-ar fi întâmplat într-un spital din capitală. Potrivit jurnaliștilor de la Moldova.org, mai multe femei care au fost sau sunt angajate ale unui spital municipal din Chișinău îl acuză pe directorul instituției că le-ar fi hărțuit sexual de-a lungul anilor în care au muncit în instituție. Ele povestesc că bărbatul le-ar fi atins în mod nepotrivit și ar fi venit cu propuneri indecente. În unele cazuri, femeile povestesc că erau amenințate cu retrogradarea în funcție sau lipsirea de orice șansă de creștere în carieră.

,,Stătea deasupra mea și a încercat să mă sărute”- este declarația uneia dintre victime.

Mai mult, la scurt timp redacția a primit o scrisoare anonimă în care este vizat Spitalul Clinic Municipal ,,Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău și directorul instituției. Acuzațiile sunt similare cu cele menționate mai sus.

Reacția șefului adjunct al Direcției Asistență Medicală Chișinău

Pe marginea celor întâmplate redacția sanatateinfo.md a solicitat replica Vladimir Bolocan- șeful adjunct al Direcției Asistență Medicală și Socială a municipiului Chișinău.

,,Scrisori anonime despre faptul că cineva a intenționat să mă hărțuiască și eu pot scrie o mie” declară Vladimir Bolocan. În replica sa, acesta mai face trimitere la ,,un presupus atac concertat împotriva directorului” și spune că s-ar insista pe așa cale ca acesta să plece din funcție. Șeful adjunct se arată sceptic față de informațiile anonime publicate de jurnaliști și spune că ,,la scrisorile anonime nu reacționează nimeni”.


...

Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcției Asistență Medicală și Socială Chișinău

sanatateinfo.md

,,În esență, este că orice lucru care se face de așa gen, fără dovezi este calomnie curată. [...]  Să mă scuzați, dar un domn de peste 70 de ani, haideți să fim serioși...și cu alte probleme medicale care țin de integritatea dumnealui și nu voi deschide eu parantezele la ceea ce ține de partea de sănătate, că nu-mi stă bine”, spune Bolocan în apărarea șefului de spital.

CONTEXT. Pe marginea cazului Direcția din cadrul Consiliului municipal Chișinău căreia i se subordonează spitalul, Ministerul Sănătății și Poliția Chișinău au declarat că nu există plângeri despre hărțuire sexuală pe numele directorului sau al instituției.

Într-un răspuns oficial pentru Moldova.org, directorul instituției acuzat de hărțuire sexuală a declarat că plângerile femeilor sunt ,,subiective, calomnioase, false, defăimătoare”.

Reacții la acest articol
Emoji
Stickers
sticker