PORȚIA de istorie+ | Cum a ajuns România, în mai puțin de 10 luni, de la un pas de capitulare în fața Germaniei la Marea Unire

O schimbare atât de dramatică a situației a relevat mai mult o lipsă de viziune și strategie eficientă, care a fost într-un fel sau altul, compensată și de noroc. România a urmat, într-o oarecare măsură, parcursul Italiei, ambele țări schimbând tabăra beligerantă, după doi ani de negocieri intense.

În ediția de astăzi, dedicată zilei Marii Uniri, alături de profesorul universitar Anatol Petrencu din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, vom explica cum s-a ajuns la o schimbare atât de majoră în decursul a doar câteva luni.

Izbucnirea Primului Război Mondial din iunie 1914 a prins România încă în euforia victoriei obținută cu un an înainte în cel de-al doilea război balcanic, în urma căreia ocupase Cadrilaterul de la Bulgaria. În aceste condiții, la doar câteva zile de la anunțul veștii despre începutul a ceea ce în epocă s-a numit „Marele Război”, la Sinaia, regele Carol I a convocat Consiliul de Coroană.

Suveran de origine germană, fiind din dinastia de Hohenzollern de Sigmaringen, Carol I a sperat că politicienii de la București vor susține varianta intrării în război de partea Austro-Ungariei și Germaniei, adică a Puterilor Centrale. Argumentul suveranului era tratatul secret din 1883 cu aceste două imperii, care prevedea și intrarea României în război, de partea acestora. Varianta monarhului a fost susținută de politicieni precum Petre Carp, Alexandru Marghiloman sau chiar basarabeanul Constantin Stere.

Opinia publică și guvernul liberal, condus de Ionel I.C. Brătianu nu au susținut însă această variantă, argumentând că tratatul nu obliga România să intre în conflict și permitea adoptarea unei poziții de neutralitate.

„Era și comparația cu italienii, care au procedat la fel, deși aveau tratat asemănător. În 1914 s-a ajuns la concluzia că România nu este pregătită să intre în război. Nu era pregătită militar, fiind o situație similară cu cea din Ucraina astăzi, în sens că se cerea armament modern, chiar și contra unor mărfuri, în special grâu. Dar România rămâne oricum slab pregătită”, explică profesorul Anatol Petrencu.

Pe de o parte, explică istoricul, intrarea de partea Puterilor Centrale urma să ofere României șansa de a elibera Basarabia, în vreme ce de partea Antantei, se urmărea eliberarea Transilvaniei, mai bogată și dezvoltată economic.

Cu peste 150.000 de soldați români luați prizonieri și jumătate din țară pierdută, conducerea țării și o mare parte a populației s-a retras la Iași. Deși Imperiul Rus a trimis întăriri masive pe frontul românesc pentru a evita o invazie germană în sudul Rusiei, impactul nu a fost unul așteptat, fiind întârziată înaintarea trupelor germane.

Cu toate acestea, anul 1917 a fost marcat de trei mari bătălii care au intrat în istorie, ca fiind decisive în a evita ocuparea Moldovei. Este vorba de bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au reușit chiar să împingă linia frontului spre teritoriile controlate de Imperiul Austro-Ungar. Victoriile au fost posibile în special grație reorganizării armatei române cu sprijinul misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Berthelot.

Victoriile însă nu au fost suficiente, mai ales în condițiile în care prin revoluția din 7 noiembrie 1917, bolșevicii conduși de Lenin au alungat guvernul democrat a lui Kerenski și au decis retragerea Rusiei din război (primul decret al lui Lenin), lăsând România singură pe frontul de est.

La acestea s-au mai adăugat și epuizarea resurselor armatei române, de rând cu epidemia de tifos care a făcut ravagii în rândul civililor. În aceste condiții dificile, în ciuda insistențelor Antantei, guvernul român de la Iași, în frunte cu noul premier filogerman, Alexandru Marghiloman a semnat Pacea de la Buftea-București.

Această înțelegere a fost una umilitoare, întrucât Bulgaria urma să ia o mare parte din Dobrogea, Austor-Ungaria prelua trecătorile Carpaților, importante din punct de vedere strategic. Germania de cealaltă parte, prelua controlul pentru 90 de ani asupra rezervelor de petrol și porturile românești. În schimb, Puterile Centrale erau de acord cu cedarea Basarabiei către România.

Deși a fost aprobat de Guvern și votat în Parlament, acest tratat nu a fost niciodată ratificat de regele Ferdinand I, fiind astfel ușor anulat când roata războiului s-a întors în favoarea României.

În același timp, de la începutul anului 1918, România intervenea în Basarabia, care la 27 martie 1918, decidea unirea.

CITEȘTE ȘI: PORȚIA de istorie | 24 ianuarie 1918: Cum și-a proclamat Basarabia independența față de Rusia (LONGREAD)

„Aici în Basarabia erau concentrate mai multe depozite de alimente și de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte chestiuni logistice. Retragerea în haos a trupelor ruse bolșevizate a dus la jefuirea unora, mai ales în condițiile în care ele aparțineau Antantei, respectiv se cerea o intervenție pentru a restabili ordinea. Deci a intervenit armata română pe fondul când lucrurile erau scăpate de sub control, iar guvernul de la Chișinău, deși avea niște trupe, nu le putea controla, acestea trecând în rândul bolșevicilor”, afirmă Petrencu.

TE-AR PUTEA INTERESA: PORȚIA de istorie | Cele 61 de zile care au marcat apariția, existența și unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România (LONGREAD)

Armata Română avea încă peste 100.000 de oameni la sfârșitul verii anului 1918. Însă nu (mai) era nicidecum o armată capabilă să poarte o luptă decisivă. Cele patru divizii aflate în Basarabia dețineau efective complete, însă acestea erau dispersate, implicate în menținerea ordinii publice și paza depozitelor sau la munci agricole.

La 27 octombrie/9 noiembrie 1918, reprezentanții românilor din Bucovina ocupată de Austro-Ungaria, au urmat exemplul Basarabiei și au votat unirea cu România.

Cu toate acestea, succesul ofensivei Antantei de la Salonic, care a dus la scoaterea Bulgariei din război, a dat speranțe politicienilor de la Iași. La 10 noiembrie 1918, cu doar o singură zi înainte de sfârșitul oficial al Primului Război Mondial, România a reintrat în război, reușind să-și asigure un loc la masa învingătorilor. Chiar și așa, situația în care a ajuns țara, a relevat o lipsă de viziune și strategie clară.

„Nu a fost o strategie, n-a fost clar, viziunea tot nu a fost clară. Atunci acest lucru atât de necesar în contextul dat, iar ca dovadă că este cedarea tezaurului României, care a fost adus la Iași, iar de la Iași, a fost dus la Moscova în două etape una în 1916 și a doua etapă, deja după ce a avut loc deja Revoluția din Februarie. Regele ar fi putut interveni, dar vedem că tezaurul s-a dus la Moscova și nimic înapoi nu s-a mai întors”, notează Petrencu.

VEZI ȘI: Trei lucruri pe care (probabil) nu le știai despre ziua de 1 Decembrie

Câteva săptămâni mai târziu, pe 1 decembrie, la Alba-Iulia, reprezentanții românilor și sașilor din Transilvania au adoptat în cadrul Marii Adunări Naționale, proclamația de unire cu Regatul Român.