EDITORIAL | Moldova va începe negocierile cu Uniunea Europeană. La fel și Ucraina, iar georgienii nu se lasă

Editorial de Laurențiu Pleșca

AGORA

EDITORIAL | Moldova va începe negocierile cu Uniunea Europeană. La fel și Ucraina, iar georgienii nu se lasă

Au mai rămas zile numărate până la cel mai așteptat Summit de la Bruxelles pentru țara noastră, unde liderii de state și de guverne ai Uniunii Europene se vor reuni în data de 14 și 15 decembrie pentru a vota demararea negocierilor de aderare dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova + Ucraina. Avem toate semnalele să credem că atât Moldova, cât și Ucraina vor primi undă verde, iar singurul actor politic care se împotrivește acestui demers, premierul Ungariei, Viktor Orban, va fi și el convins chiar în ultimul ceas, în schimbul revenirii Georgiei la masa de negocieri.

Laurențiu Pleșca

În culisele establishmentului european au loc dezbateri intense referitoare la parcursul european al Republicii Moldova. Aproape că există o unanimitate de voci care afirmă cu tărie că Chișinăul merită să devină parte a familiei europene. Merită, desigur, din punct de vedere politic - în primul rând! Și, noroc că ultima redută în procesul de deschidere a negocierilor cu UE nu are legătură cu procesele tehnice. Pentru că, dacă este să o luăm strict după indicatorii macroeconomici, reformele implementate până în prezent (nu cele în implementare) și, în general, la îndeplinirea „criteriilor de la Copenhaga”, Moldova mai are încă foarte multe de demonstrat.

Potrivit ultimelor evoluții și noilor ramificații politice, încep să apară anumite schimbări referitoare la politica de extindere a UE. Observăm că pachetul de extindere format din Ucraina și Republica Moldova se reîntoarce la formula inițială și anume spre trio-ul Ucraina - Moldova - Georgia. 

În cadrul întrunirii de anul trecut a Consiliului European din 23 iunie, Georgia a solicitat statutul de candidat la UE, aceasta a primit o "perspectivă de aderare" și o listă de reforme de implementat, practic rupându-se de Ucraina și Moldova, care au primit statutul de candidat. Printre reformele recomandate se numără reducerea polarizării politice și consolidarea independenței sistemului judiciar, domenii în care există îngrijorări privind anumite derapaje democratice chiar similare cu cele din Ungaria.

În continuare, la 8 noiembrie 2023 când se cunoștea doar despre intenția decidenților europeni de a recomanda începerea negocierilor UE - Moldova și UE - Ucraina, Georgia a reapărut în peisaj cu recomandarea de a i se acorda totuși statut de țară candidată.

Dar există toate premisele să credem că Georgia a reapărut pe limba celor 27 de lideri de state și de guverne ai UE datorită atenției deosebită pe care i-o acordă premierul Viktor Orban, unde Ungaria se consideră, mai nou, principalul stat aliat al Georgiei cu care s-a și semnat un Parteneriat Strategic Ungaria-Georgia, anul trecut. Pe măsură ce se apropia decizia importantă a Comisiei Europene referitoare la cele două țări, în prim-plan Ucraina și Moldova, premierul ungar, Viktor Orban, a făcut o vizită în Tbilisi, ca un gest de susținere de ultim moment. Această vizită desfășurată pe parcursul a două zile, în octombrie, a marcat un pas recent în parteneriatul rapid în creștere între cele două țări, în special, între Orban și prim-ministrul georgian, Irakli Gharibashvili.

Relația apropiată dintre cei doi a luat amploare pe fondul unei schimbări abrupte către conservatorismul social în politica internă a Georgiei, susținut de Gharibashvili și de partidul de guvernământ Visul Georgian. Această orientare promovează o identitate pentru Georgia care se axează pe creștinism și „valorile tradiționale", o direcție deja adoptată de Orban în Ungaria.

Cu toate că Ungaria este deja în cadrul UE și poate contesta regulile și principiile blocului de la interior, Georgia își urmărește propriile interese similare, încercând să obțină sprijinul celorlalți membri pentru aderare. UE a întâmpinat deja dificultăți cu Ungaria și i-a înghețat fondurile de coeziune și din PNRR ungar de circa 30 miliarde, la care Budapesta a șantajat și blocat inițiativele propuse de restul blocului folosindu-și repetat dreptul de veto, inclusiv în sprijinul militar pentru Ucraina. Drept urmare, există precauții în a accepta un alt posibil membru care ar putea genera probleme similare, unde Moldova și Ucraina sunt considerați parteneri mult mai previzibili, cel puțin, în configurația actuală.

Totuși, faptul că principalul aliat al Georgiei, Ungaria reprezintă o sabie cu două tăișuri - pentru că nu vrei ca un stat UE care este împotriva tuturor deciziilor majorității și se împotrivește mereu instituțiilor europene să fie singurul tău susținător... Iar în ceea ce privește șansele de aderare la UE ale Georgiei, acestea rămân neclare pentru că Orban ar putea să consolideze aceste șanse sau să le submineze chiar definitiv.

Deși reprezentanții puterii din Georgia și Partidul Visul Georgian nu par a fi parteneri de încredere pentru Uniunea Europeană, apropierea Georgiei de UE prin acordarea statutului de țară candidată ar putea aduce mai multe beneficii georgienilor care protestează necontenit cu drapelul UE. Decât pierderea definitivă a țării și lăsarea acesteia să se apropie tot mai mult de Rusia, mai bine ar fi ca acest troc tacit între Orban și majoritatea liderilor UE să se întâmple și să i se acorde totuși statutul de țară candidată Georgiei, în schimbul deschiderii negocierilor cu Ucraina și Moldova.

Reuniunea Consiliului European de la sfârșitul săptămânii simbolizează și dorința actualului mandat al Uniunii Europene de a lăsa drept moștenire, în primul rând, o mai mare claritate referitoare la politica de extindere a Uniunii Europene. Dar, mai important, să traseze un drum ireversibil privind aspirațiile în primul rând ale Ucrainei și Moldovei, dar și ale Georgiei. Pentru că acum mai mult ca niciodată Ucraina are nevoie de o decizie favorabilă privind deschiderea negocierilor pentru moralul și dorința arzătoare a populației ucrainene care duce un război, inclusiv, pentru a demonstra faptul că ucrainenii sunt europeni și a apără curajos Europa. Iar Moldova va face parte din Uniunea Europeană pentru că susținerea pentru vectorul pro-european se bucură de o majoritate zdrobitoare, unde actualul Guvern a demarat procesul de reformă.

Cu siguranță, trebuie să repetăm de fiecare dată că Moldova a avansat rapid în drumul său european pentru că a văzut o oportunitate în războiul din Ucraina, iar faptul că Rusia, prin războiul său hibrid, țintește spre Chișinău nu reprezintă altceva decât necesitatea stringentă ca Moldova să devină un stat membru UE cât mai curând posibil și anume să-i fie pavat drumul în UE alături de Ucraina, chiar începând de săptămâna aceasta, iar dacă nu - cel târziu la următorul Consiliu European din martie 2024.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.