Contextul în care se desfășoară acest congres este unul încărcat de tensiuni. Recent, Tiraspolul a exprimat nemulțumiri față de noile reglementări vamale impuse de Chișinău, care afectează importurile în regiunea transnistreană, marcând o escaladare a tensiunilor dintre cele două maluri, inclusiv prin amenințări cu introducerea taxelor pentru fermierii din Dubăsari care au terenuri agricole după traseul Tiraspol - Camenca și, la fel de grav, restricționarea educației în limba română.

Pentru a înțelege ce urmăresc așa-numitele autorități din Transnistria prin organizarea acestui congres extraordinar, este important să analizăm motivele din spatele acestor evenimente și să vedem dacă ele fac parte dintr-o strategie bine gândită. Pentru că, de multe ori, există acțiuni și există fumigene de dezinformare și șantaj. Mai pe înțelese, se pare că Tiraspolul are un plan pentru a contracara eforturile Chișinăului de a reintegra regiunea.

Primul pas este exprimarea nemulțumirii și surprinderii față de introducerea taxelor vamale de la 1 ianuarie 2024, chiar dacă noul Cod Vamal a fost aprobat încă în anul 2021, deci nu ar fi trebuit să existe vreo mirare.

Al doilea pas este adoptarea unei poziții de „victimă”, prin care se face referire la faptul că regiunea transnistreană este strangulată economic de către Chișinău.

Al treilea pas este exprimarea dorinței, dar și insistența Tiraspolului de a negocia cu reprezentanții guvernului, doar prin formatul „5+2”, cunoscând prea bine că Republica Moldova preferă formatul „1+1” sub egida OSCE, fără prezența statului agresor, Federația Rusă.

Al patrulea pas este organizarea protestelor de către sindicate și companii transnistrene, prin încercarea de a se distanța de așa-zisele autorități, pentru a părea că acțiunile de protest sunt chiar autentice. Doar că investigațiile ne arată că principalii organizatori ai mitingurilor de la Tiraspol sunt din anturajul lui Krasnoselski și Gușan.

Al cincilea pas este amenințarea cu organizarea unui „congres de toate nivelele” prin care se va lua o decizie importantă sau mai multe, printre care dorința de a se alipi la Rusia, poate chiar prin organizarea unui referendum, dacă Chișinăul nu cedează. Desigur, amenințarea cu organizarea referendumului poate fi folosită și anunțată la congresul de pe 28 februarie.

Următorii pași depind de reacția autorităților de la Chișinău, indicațiile de la Moscova și de deciziile personale ale deținătorului Sheriff.

Această strategie urmărește ca Chișinăul să cedeze în acțiunile sale de reintegrare, să păstreze status quo-ul, adică ceea ce era până la introducerea taxelor vamale, și să nu se mai adopte decizii de a controla și a face dependentă regiunea separatistă de Chișinău.

Acestea fiind spuse, Chișinăul trebuie să își mențină poziția sa de neclintit și să nu se lase pradă intimidărilor și șantajului separatiștilor, dar să urmărească cu sfințenie planul de reintegrare consultat cu partenerii internaționali.

Faptul că aproape în fiecare an apar zvonuri despre dorința regiunii transnistrene de a se alipi de Rusia nu este surprinzător, mai ales pentru că s-au mai fost folosit în trecut. Aceste zvonuri, adesea inițiate de așa-zisele autorități de la Tiraspol și amplificate de canalele de media rusești, servesc mai multor scopuri, dar rareori au consecințe juridice directe. Realitatea este că administrația de facto a Transnistriei și anume conglomeratul Sheriff, în frunte cu Victor Gușan, este cea care controlează procesele politice de pe malul stâng al Nistrului. Afacerile prospere pe care le are Gușan la Tiraspol și veniturile de care se bucură în urma exporturilor în statele membre ale Uniunii Europene sunt în totală contradicție cu dorința de a alipi regiunea transnistreană de Rusia, care ar distruge imediat economia regiunii separatiste, dar și ar scădea considerabil din averea oligarhului.

Aceste mișcări și declarații pot fi interpretate din mai multe perspective. În primul rând, solicitarea de anexare la Rusia, dacă va fi formalizată, reprezintă o escaladare semnificativă a retoricii separatiste, având potențialul de a adânci criza dintre Transnistria, Republica Moldova și comunitatea internațională. Pe de altă parte, este posibil ca aceste gesturi să facă parte dintr-o strategie mai amplă de negociere, menită să exercite presiune asupra Chișinăului și partenerilor săi internaționali pentru anumite concesii politice sau economice, dar mai ales anularea taxelor de import pentru firmele de la Tiraspol ori, cel puțin, oprirea acțiunilor de reintegrare, ceea ce înseamnă dependență tot mai mare față de Chișinău.

Trebuie subliniat că, deși retorica poate părea alarmantă, evenimente similare anterioare au arătat că există o distanță semnificativă între provocările și șantajul liderilor separatiști și schimbările concrete în politica Tiraspolului, și anume referendumul organizat în anul 2006 de independență față de Republica Moldova. Acest referendum a fost organizat tot în urma unui astfel de congres „de toate nivelurile”. De asemenea, este important să se considere capacitatea reală a Transnistriei de a se putea integra în Federația Rusă în urma unui referendum, pentru că, deși există trupe ruse pe teritoriul regiunii transnistrene, o intervenție militară rusă ar fi o provocare pentru Moscova, deoarece Moldova poate fi atacată de Rusia doar dacă trupele rusești trec de Odesa. Altfel, trupele de „menținere a păcii”, care se află în prezent în Transnistria, nu sunt capabile să reprezinte o amenințare militară semnificativă pentru Ucraina, ci doar pentru Moldova, la moment fiind un scenariu puțin probabil.

Cetățenii Republicii Moldova trebuie să distingă ce este retorica și ce sunt acțiunile concrete. Deși astfel de șantaje creează o anumită panică, ele servesc adesea scopurilor politice mai mult decât reflectă schimbări reale la Tiraspol.