Zece curiozități despre limba romănâ. Care este cel mai lung cuvânt în limba română

Imagine simbol

mihairomanfotograf.ro

Zece curiozități despre limba romănâ. Care este cel mai lung cuvânt în limba română

V-ați întrebat vreodată care este cel mai lung, sau poate cel mai scurt cuvânt în limba română? Astăzi, am decis să vă prezentăm câteva curiozități mai puțin cunoscute despre limba română.

Alina Corobceanu

Curiozități:

  1. Cel mai lung cuvânt în limba română se află pe locul 3 în topul celor mai mari cuvinte din Europa. Este un cuvânt greu de pronunțat, care este format din 44 de litere: PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ – definește o boală a plămânilor provocată de inhalarea prafului de siliciu vulcanic;
  2. Cel mai lung cuvânt din DEX are 25 de litere şi este: ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE. Există chiar şi cuvinte mai lungi, dar sunt termeni medicali sau din chimie.
  3. Limba română este singura limbă europeană în care se poate face o propoziție completă formată din 8 cuvinte ce conțin doar vocale: „Oaia aia e a ei, eu o iau.”
  4. Cele mai multe cuvinte din limba română încep cu litera „C” și sunt în număr de 19.750, iar „Y” este litera cu care încep cele mai puține cuvinte și anume 14 cuvinte.
  5. Aproximativ 40% din totalul cuvintelor din vocabularul limbii române provin din franceză și italiană, dar în schimb avem 3 cuvinte care ne reprezintă tradițiile în patrimoniul cultural UNESCO, este vorba despre cuvintele: „dor”, „doină”, „colind”, iar cuvintele „dor” și „doină” nu pot fi traduse cu exactitate în altă limbă.
  6. Cele mai vechi atestări ale unor cuvinte românești apar în unele texte slavone cu 1555 de ani în urmă, spre exemplu: cuvântul „abia”: 863-867 d.Hr., cuvântul „cumătră”: 869-885 d.Hr., și „august”: 943 d.Hr.
  7. Limba română conține și câteva grupuri de cuvinte care pot fi citite de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul: „Ele fac cafele.”, „Ele ne seduc cu desenele.”,„Era o tipă răpitoare.” , „O ramă maro.”, „Icre, pui, ciuperci.” , „Ene purta patru pene.”
  8. Într-o viață de 70 de ani un om rostește în jur de un miliard de cuvinte, deci putem spune că în medie repetăm de peste 666.000 de ori fiecare dintre cele 1500 de cuvinte uzuale din limba română.
  9. Limba română este una dintre cele 5 limbi în care se oficiază slujbe pe muntele Athos.
  10. Cel mai scurt cuvânt din limba română care denumește o localitate are doar două litere. Satul se află în vestul României. Localitatea în cauză este situată în județul Sălaj, în Transilvania. Așa cum probabil ai ghicit deja, este vorba despre localitatea Ip. Denumirea ei vine din limba maghiară, mai exact de la termenul Ipp.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.