Apropiind imaginile video care au apărut pe rețele, observăm cum un obiect necunoscut pătrunde în zona în care se află elicopterul. Însă, traseul obiectului nu este foarte clar. Mai mult, la un moment dat, obiectul pare să dispară, fără să ajungă la țintă.
Menționăm că aceste observații, la această etapă, nu sunt confirmate de nicio anchetă.
Amintim că, despre acest incident, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, spunea la emisiunea DESCIFRAT că ar fi avut drept scop să distragă atenția de la scrutinul neautorizat care avea loc în stânga Nistrului.
În același timp, la podcastul ZdCe, de la Ziarul de Gardă, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a declarat că, de fapt, incidentul nici nu ar fi avut loc și că ar fi vorba de un montaj video.
A fost parte a unei campanii de dezinformare, de a induce panică, de a induce frică, de a induce instabilitate în rândurile cetățenilor. Este un montaj, nu a fost absolut niciun fel de explozie. Deja specialiștii o să se pronunțe mai vast și cu mai multe detalii.
Autor: Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne
CONTEXT. Pe marginea incidentului de pe teritoriul unei unități militare de la Tiraspol, unde a fost distrus un elicopter, a fost inițiată o anchetă. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, la emisiunea DESCIFRAT pe platforma AGORA LIVE.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.