După mai bine de doi ani în care Igor Dodon a fost președinte de onoare al formațiunii, ocupând funcția de secretar executiv al PSRM, în cadrul Congresului extraordinar al PSRM a fost decis că acesta devine liderul formațiunii.
„Sunt convins că Partidul Socialiștilor va putea să apere R. Moldova, iar pe noi ne așteaptă un șir de victorii politice în viitorul apropiat. În calitate de lider al partidului, voi face tot ce este necesar pentru aceasta”, a spus Igor Dodon în discursul său după numire.
Mai mult, Zinaida Greceanîi a fost aleasă președinta de onoare a formațiunii, iar Comitetului Executiv al PSRM a fost extind de la cinci la nouă persoane.
CONTEXT. La sfârșitul anului 2021, Partidul Socialiștilor din R. Moldova a lichidat funcția de președinte și a introdus un organ colegial din care făceau parte câteva persoane. Decizia a fost luată în cadrul Congresului Partidului Socialiștilor. Totodată, Igor Dodon a devenit președinte de onoare al formațiunii.
În noiembrie 2023, în spațiul public au apărut primele mențiuni că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) planifică să revină la formula în care să existe funcția de președinte de partid. Atunci, Igor Dodon, în cadrul unui interviu, dădea asigurări că va candida la funcția de președinte de partid a PSRM.
Investește în dezvoltarea redacției AGORA pentru ca să facem și mai mult loc presei independente. Devino membru https://agora.md/membership
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.