Fracțiunea PAS s-a adresat Curții Constituționale cu solicitarea de a emite un aviz pe marginea propunerii de inițiere a Referendumului.
Astfel, deputații PAS vor fi responsabili de prezentarea în adresa Parlamentului a proiectului de hotărâre care va conține stabilirea datei referendumului constituțional și întrebarea care vi fi adresată cetățenilor Republicii Moldova: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Potrivit proiectului de hotărâre emis de Parlament, referendumul ar urma să aibă loc la 20 octombrie 2024.
CONTEXT. Prin modificarea Constituției, se dorește confirmarea identității europene a poporului R. Moldova și declararea integrării în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al țării. Astfel, se propune completarea preambulului Constituției cu două alineate noi. Totodată și completarea documentului cu un nou titlu, titlul V1 – integrarea în Uniunea Europeană.
Această lege ar urma să intre în vigoare după hotărârea Curții Constituționale privind confirmarea rezultatelor referendumului republican și după publicarea în Monitorul Oficial.
Președinta Maia Sandu a oferit în martie curent detalii despre referendumul privind integrarea în Uniunea Europeană, planificat pentru toamna anului 2024. Se întâmplă după un șir de consultări cu societatea civilă, clasa politică și reprezentanții mai multor organizații.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.