Ion Chicu susține că PDCM a decis încă în februarie să meargă în prezidențiale cu propriul candidat.
Mergem pe opțiunea a două, pentru că aceasta ne oferă posibilitatea de a vorbit cu oamenii, de a utiliza inclusiv resursele media și oferă posibilitatea să ne prezentăm viziunea noastră, strategiile noastră inclusiv pentru alegerile parlamentare.
Autor: Ion Chicu
Liderul PDCM spune că își va înainta candidatura pentru funcția de președinte al țării, însă decizia ar urma să fie luată în vară, de Consiliului Politic Național al PDCM.
Vom convoca acest consiliu cred că în iunie pentru a decide nominal asupra candidatului. Eu îi voi cere Consiliului susținerea, dar trebuie să vă spun că am concurență. O parte nu sunt din partid, dar s-au adresat ca să-i susținem pentru a candida la funcția de președinte. Eu voi solicita acordul Consiliului, dar decizia finală trebuie să fie una asumată.
Autor: Ion Chicu
CONTEXT. Alegerile prezidențiale din acest an ar urma să fie organizate în luna octombrie. Precizăm că referendumul privind aderarea R. Moldova la UE și scrutinul prezidențial ar urma să se desfășoare în aceeași zi. Iar potrivit proiectului de hotărâre emis de Parlament, referendumul ar urma să aibă loc la 20 octombrie 2024.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.