Milioane de dolari de la Banca Mondială, pentru reabilitarea drumurilor și a punctelor de frontieră din R. Moldova

Milioane de dolari de la Banca Mondială, pentru reabilitarea drumurilor și a punctelor de frontieră din R. Moldova

Peste 105 de milioane de dolari vor fi acordați R. Moldova pentru implementarea Proiectului de Conectivitate Rurală din R. Moldova (MRCP). Cu alte cuvinte, urmează să fie îmbunătățită conectivitatea rutieră în comunitățile rurale, să fie reabilitate drumurile și să fie modernizate unele puncte de trecere a frontierei cu România, se arată în comunicatul Băncii Mondiale. 

Olga Scripnic

Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat un pachet de finanțare în valoare de 105,98 milioane de dolari pentru R. Moldova. Decizia a fost luată la 29 aprilie curent.

MRCP va finanța reabilitarea și modernizarea a aproximativ 95 km de trei drumuri locale prioritare, după o modalitate care să le facă rezistente la schimbările climatice, pentru a îmbunătăți conectivitatea, în orice condiții meteorologice, cu piețele, școlile și alte centre sociale și economice.

O altă componentă a proiectului constă în îmbunătățirea funcționalității Punctelor de Trecere a Frontierei (PCT) dintre R.Moldova și România. La Ungheni va fi construit un nou punct rutier de trecere a frontierei (BCP) cu facilități moderne de procesare vamală, de cântărire și scanare. Modernizarea punctelor de trecere a frontierei de la Giurgiulești și Leușeni face, de asemenea, parte din proiect. 

„Drumurile locale sunt esențiale pentru Moldova rurală, deoarece fermierii au nevoie de drumuri pentru a-și comercializa produsele, copiii și profesorii pentru a se deplasa la școală, iar persoanele în vârstă pentru a vizita centrele de sănătate. Îmbunătățirea drumurilor duce la reducerea costurilor de transport și la o mai mare accesibilitate, inclusiv în zonele adiacente punctelor de trecere a frontierei”, a declarat Inguna Dobraja, manager de țară al Băncii Mondiale pentru R. Moldova.  

Se preconizează că MRCP va aduce beneficii directe pentru aproximativ 42.000 de persoane, 133 de întreprinderi, 27 de centre de sănătate și 84 de școli situate de-a lungul coridoarelor de drumuri rurale selectate pentru reabilitare. De asemenea, se așteaptă ca proiectul să faciliteze între 350.000 și 400.000 de transporturi de mărfuri grele pe an. Beneficiile vor fi resimțite de expeditorii din R.Moldova, Ucraina și România ale căror mărfuri tranzitează spre, dinspre sau prin punctele rutiere de trecere a frontierei din țara noastră.

CONTEXT. De la aderarea R. Moldova la Banca Mondială în 1992, peste 2,1 miliarde de dolari au fost alocate pentru implementarea a peste 70 de proiecte.

În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 13 proiecte active cu un angajament total de 742,9 milioane de dolari SUA. Domeniile de sprijin includ reforma de reglementare și dezvoltarea afacerilor, modernizarea serviciilor guvernamentale, administrația fiscală, înregistrarea terenurilor, educația, drumurile, sănătatea și domeniile sociale, inclusiv răspunsul de urgență COVID-19, agricultura, apa și canalizarea și energia.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.